Vedetele de la Hollywood vor păşi pe un covor de culoarea şampaniei la gala din acest an a premiilor Oscar, ce va avea loc duminică seara la Dolby Theatre din Los Angeles.
Organizatorii celei de-a 95-a ediţii a celei mai prestigioase ceremonii a industriei cinematografice au renunţat la covorul roşu tradiţional pentru prima dată din 1961, iar intrarea vedetelor este acoperită de un cort întunecat care va conferi aspectul unui farmec nocturn, relatează Reuters.
Spectacolul va începe la ora 24:00 GMT luni şi va fi transmis în direct de reţeaua ABC a Walt Disney Co. Gazdă va fi pentru a treia oară comediantul Jimmy Kimmel.
În cazul unei răsturnări de situaţie neaşteptate, va fi prezentă o echipă de intervenţie, formată după ce, anul trecut, Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock pe scenă.
Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice speră să treacă de incidentul de la gala precedentă şi să organizeze un spectacol strălucitor, cu elemente noi, pentru a atrage telespectatori mai tineri şi pentru a creşte audienţele TV în scădere.
Anul trecut, audienţa televizată a premiilor Oscar a fost a doua cea mai scăzută din istorie, cu 16,6 milioane de telespectatori. Una dintre noutăţi sunt codurile QR care vor fi afişate pe ecranele televizoarelor înainte de pauzele publicitare, cu linkuri către videoclipuri de două-trei minute despre candidaţi, care i-ar încuraja pe telespectatori să se uite în continuare la televizor.
Printre spectacolele muzicale ale serii, superstarul pop Rihanna va cânta melodia nominalizată Lift Me Up din filmul Black Panther: Wakanda Forever.
Producătorii au declarat că plănuiesc să sărbătorească revenirea cinematografiei din ultimul an, o revenire despre care unii credeau că nu se va mai întâmpla, având în vedere că streaming-ul a luat amploare în timpul pandemiei de COVID-19.
Câştigătorii sunt votaţi de cei aproximativ 10.000 de actori, producători, regizori şi artizani ai filmului care fac parte din Academia de Film, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu