Grecia, între „ Grexit și noeud coulant”

Week end-ul a mai îndulcit însă aceste amenințări prin anunțul doamnei Christine Lagarde care preciza că după întâlirea cu ministrul grec al finanțelor Yanis Varoufakis s-a obținut promisiunea acestuia conform căreia Grecia va plăti la 9 aprilie tranșa de 450 milioane de euro datorată Fondului Monetar Internațional.

  Chiar dacă această promisiune va fi respectată, situația Greciei în cadrul relațiilor cu Uniunea Europeană nu încetează de a fi unul dintre cele mai grave momente din existența acesteia.Momentul este cu atât mai tensionat cu cât, relația nu este atât de generală pe cât este de particulară în sensul că ea se concentrează pe raportul direct dintre Germania și Grecia, chiar dintre Angela Merkel și Alexis Tsipras. Este pentru prima dată când am putea spune cu o zicală românească că doamna Merkel și-a găsit nașul.

  Premierul grec, la fel ca generalul roman Fabius Cunctator cum spunea editorialistul francez Romanic Godin ( La tribune.3/IV/2015) ,se arată la fel de priceput în arta hărțuirii și uzării dușmanului cum generalul s-a comportat cu cartaginezii în cel de al doilea război punic”.

  Presa vest europeană a dat un nume interesant și inspirat situației în care Grecia se află în prezent. I s-a spus :” de la Grexit la noeud culant”. Este o formulare anglo-franceză care înseamnă ieșirea Greciei din zona euro ( Greece exit) și ștreang de spânzurătoare ( noeud coulant).

 Tradusă în termeni nu numai economici dar și politici, formula este imaginea unei amenințări reciproce. Grecia amenință Uniunea Europeană cu ieșirea din zona euro iar Uniunea strânge, pas cu pas, ștreangul în jurul economiei grecești și, inevitabil, în jurul posibilităților de manevră ale lui Tsipras.

 Din punctul meu de vedere, problema Greciei în Uniunea Europeană este preponderent politică și mult mai puțin economică. Să analizăm faptele :

  Din perspectivă europeană, în primul rând germană, economia grecească nu este obiectivul prioritar. Chiar dacă situația ei este mai gravă decât cea pe care au avut-o în perioada 2007-2013 țări ca Italia, Spania sau chiar România, datele de referință sunt aceleași. Ele indică o creștere supradimensionată a datoriei și o lipsă sau întârziere a inițierii și aplicării unor reforme structurale bazate pe binomul austeritate-disciplină bugetară. Instrumentele de intervenție au constat în finanțări/creditări ale Troicii și obediență politică în sensul acceptării de către factorul politic a programelor de austeritate și disciplinare fiscal/bugetară impuse de optica politicii anticriză promovată de Germania.  Deși lent și modest, procesul de ieșire din recesiune a început dar s-a realizat și obiectivul politicii germane de consolidare a rolului său de lider absolut al UE. Conform unor studii recente, a existat totuși o deosebire majoră între Grecia și toate celelalte țări europene. Aceasta constă în comportamentul economic unic în Europa și în secolul XXI al grecilor caracterizat prin cel mai înalt grad de lipsă de educație civică relativ la obligativitatea respectării obligațiilor față de buget. ( Fillipa Chatzistavrou , Think tank Eliamep : ” Grece : de l’incivisme a l’oppresion fiscale” Dec/2014). O anchetă realizată de către institutul grec de sondaj ” Alco” arăta în februarie 2014 că 59% dintre contribuabili nu considera necesară și obligatorie plata la scadență a datoriilor către stat. ( ” The Distributional Impact of Austerity and the Recession în Southern Europe” în South  European Society and Politics. Vol.19-3/2014). Această caracteristică, stimulată și de către populismul aberant al guvernărilor socialiste, a dat naștere în condițiile impuse de către criza financiară la un extrem de important factor de propulsare a politicii eurosceptice și chiar de extremism antieuropean.  Este trambulina care a realizat saltul partidului Syriza de la periferia politicii în centrul acesteia și chiar la înălțimea podiumului guvernamental.

  Promisiunile electorale ale Syrizei sunt imposibil de realizat din punct de vedere economic. Ștergerea datoriilor și inacceptare reformelor de disciplinare fiscală impuse de UE nu sunt realizabile iar amenințările proferate de Tsipras referitoare la naționalizarea băncilor și crearea unei monede proprii ar distruge total economia greacă și ar izola-o pe termen nelimitat. Pe dealtă parte, Grecia nu se poate autofinanța, iar supraviețuirea economică depinde aproape total de importul de mărfuri și serviciile turistice.

  Uniunea Europeană trebuie însă să aibă în vedere riscul unui Grexit . Chiar dacă daunele aduse sistemului euro ar fi recuperate economic ( nu imediat și nu fără pierderi) prin reajustarea politicilor monetare și prin efectele procesului de relaxare cantitativă, daunele politice imediate și pe termen mediu ar fi aproape catastrofale.

Cel puțin următoarele efecte ar trebui luate în calcul : a) destabilizarea pieței integrate europene prin ruperea violentă a unei verigi conectată prin relații comerciale, bancare, de asigurări și compensări intraeuropene ; b) posibilitatea apariției unui experiment /precedent de reducere a importanței schemei UE de integrare ceea ce ar slăbi considerabil atributele instituțiilor europene în raport cu cele naționale cu consecințe importante asupra realizării proiectelor europene de anvergură ( Strategia Lisabona , Agenda 2020, etc);  c) amplificarea curentelor politice eurosceptice și a tendinței de autonomizare a unor teritorii; d) accentuarea caracterului de ” zonă gri” a unor state membre din proximitatea Greciei ( inclusiv România) care vor fi afectate nu numai de conflictul ucrainian dar și de apariția unei zone nesigure social și politic, cum ar deveni Grecia pentru UE.

  Din punctul de vedere al Syrizei , șantajul cu posibilitatea apariției efectelor mai sus citate rămâne principalul mijloc politic în raport cu UE. Desigur, este ” efectul apicol” dar  folosirea lui nu poate să nu fie luată in evidență. La fel ca albina, Grecia poate înțepa dureros UE chiar dacă știe că va muri dar miza jocului este prea mare pentru ca înțepătura să nu devină reală în anumite condiții. După părerea mea, trebuie menționate două condiții importante : prima,  menținerea la putere. Fără succese sau măcar demonstrarea unui efort susținut pentru a avea succes în negocierea cu UE, Syriza își va pierde credibilitatea și va dispare politic. A doua condiție este de natura teoriei conspirației dar nu este imposibilă în actuale condiții geopolitice. Syriza poate fi o creație a politicii rusești de destabilizare sau chiar subminare a UE și indirect a NATO. În lumea terorismului internațional, a ISIS și a razboiului ucrainian nimic nu mai poate fi exclus de pe lista posibiluli.

   Vizita pe care Tsipras o va face foarte curând la Moscova ne va da lămuriri suplimentare.

    Personal, nu cred în posibilitatea Syrizei de a câștiga pariul economic cu UE. 

    Probabil, Tsipras va încerca să căștige timp și să obțină anumite amânări în introducerea reformelor, iar UE/Germania vor ceda câte puțin pentru a evita ” un exemplu rău” și eventuale destabilizări sociale într-o țară apropiată de o zonă devenită extrem de caldă. Rusia, chiar dacă ar vrea nu poate ajuta substanțial Grecia devenind ” salvatorul” poporului grec din ghearele europene. Situația ei economică nu permite acest lucru.

    Însă, din punct de vedere politic, situația europeană este extrem de sensibilă. Tsipras demonstrează  că se poate avea  o poziție națională puternică și că oricând se poate contesta poziția nucleului dur european. A demonstrat că în UE interesele celor puternici nu coincid întotdeauna cu cele ale celor mici. Nu tot ceea ce este bine pentru Germania este bine și pentru Grecia. A demonstrat că UE nu este capabilă să reducă decalajele dintre membrii săi și că inegalitățile pot duce la efecte grave ce pot pune în discuție ireversabilitatea procesului de integrare europeană.

   Obiectivul central al UE ar trebui să devină evitarea cu orice efort a efectului de contagiune. Syriza este un virus cu reale atribute de contagiune

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News