EXCLUSIV  CULMEA cumpărăturilor online. Ce primești după ce plasezi o comandă: E de râsul lumii

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

În pandemie, a crescut foarte mult comerțul online. Și, vrei nu vrei, apar tot felul de situații mai mult sau mai puțin așteptate.

Am comandat o masă de la Ikea. Apărea în stoc, totul ok, comanda a fost plasată, produsul plătit, ziua de livrare aleasă. După câteva zile, primesc următorul mail:

”Comanda dumneavoastra inregistrata cu numarul 1142124151 a fost procesata. Din pacate, unul dintre produsele ADILS picior argintiu cod 10217971 nu a putut fi expediat catre dumnevoastra din cauza indisponibilitatii acestuia. Suma de bani va fi rambursata in contul atasat cardului cu care a fost efectuata plata, in 7 zile lucratoare”.

Practic Ikea mi-a trimis o masă cu trei picioare. 

Am sunat la call center pentru a-i întreba de ce nu m-au contactat să mă întrebe dacă mai vreau produsul și dacă pot comanda totuși patru picioare, altă culoare decât gri, aflate în stoc (care, de altfel, erau în stoc când am plasat comanda. Nici nu poți comanda un produs la Ikea dacă nu se află în stoc).

”Nu pot să vă ajut eu. Nu avem ce face. Veniți și luați piciorul din sediul nostru din Pallady. În Băneasa, de unde ați comandat dumneavoastră, nu-l mai avem”, mi-a zis angajata de la call center Ikea.

”Păi și nu mă puteați suna să mă întrebați dacă mai vreau să cumpăr masa decât să mi-o trimiteți nefuncțională, cu trei picioare în loc de patru?! Totuși, în loc de gri, puteam să aleg negru, aveați pe stoc”, am întrebat și mi-a zis: ”Da, îmi pare rău, aceasta este procedura”.

Așadar degeaba comanzi online de la Ikea, dacă nu vin toate produsele pentru a le putea asambla. Fără o piesă, practic ți-ai comandat mobilier degeaba pentru că nu-l poți construi. Tot în magazin trebuie să te duci după... un picior. Deși tocmai asta ar fi ideea în pandemie, să nu mai stai în aglomerația de la Ikea, ci să cumperi online.

Ce v-am relatat mai sus nu este o situație singulară. Un alt cumpărător a trecut printr-o experiență similară:

”Comand la Ikea pe 18.11.2020. Primesc termen de livrare 24.11.2020, orele 12-16. Pe 20.11.2020 sun pentru confirmare, mi se confirma data de 24.11.2020, orele 12-16. Ieri 24.11.2020 sun sa ii rog sa le aduca cat mai aproape de 12 ca sa ma apuc de montat pentru ca mi-am luat o zi de concediu in asteptarea lor. Ma anunta ca nu mai vin, ca m-au reprogramat pe 28.11.2020, dar ca au omis sa ma instiinteze. 25.11.2020 primesc mail precum ca un produs din comanda nu mai este disponibil, produs care il face irelevant pe altul pentru ca erau un set. Sun la ikea sa imi scoata macar produsul care nu mai am acum ce face cu el de pe comanda. Aflu ca nu se poate decat sa anulez toata comanda, dupa care operatoarea apasa probabil mute ca sa nu o mai aud si dupa un minut in care vorbesc singur imi inchide, dupa ce ascultasem robotelul 20 de minute. Multumesc, Ikea”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel