EXCLUSIV  Cultul pâinii și al celorlalte modele din aluat. Tradiții românești

„Colac rujat,

lumii arătat

Împlinește

te dospește 

și pe lume-o fericește!”

Din Urare de colac 

Dragă prieten de peste hotare și din țară, mult s-ar fi bucurat bunicii și străbunicii să le citești scrierea de mai jos. Ar fi stat cu mâinile împreunate și cu ochi curioși să te vadă cum spui despre lucruri care cândva au reprezentat lumea lor și a bunicilor lor. Acea lume demult apusă, pierdută undeva într-o galaxie, unde poate se mai găsesc frânturi din inimile lor mari. 

Așadar, astăzi ne întoarcem la cartea lui Gherasim Rusu Togan, Viziuni străvechi – ritualuri, credințe, obiceiuri românești, publicată la editura Verva, în anul 1997. Ea conține scrieri publicate de-a lungul timpului în revista Transilvania. Mare ne este bucuria să putem digitaliza o parte din ele, pentru a le păstra vii. 

Pâinea ritualică 

„Pâinea, în structură ritualică, însumează calități magice multiple, aluatul fiind starea inițială din care se prepară simbolurile cerute de la un ritual la altul. În general, pâinea încifrează în ea o gamă amplă de simboluri , cu sens în exclusivitate benefic, dar mai mult prin substitutele sale: colac, turtiță, pâinișoare, azimă ș.a. folosite în aproape toate obiceiurile, cu precădere în cele din ciclul vieții. Starea de puritate care condiționează producerea acestor simbolico-ritualice impune totodată respectarea unei gestici, executată cu solemnitate și a unor interdicții care depășesc prin sacralitatea lor orice altă stare comportamentală existentă în repertoriul obiceiurilor. Dacă în ritualurile înscrise sub semnul rodirii, bunăoară, s-ar putea stabili un echilibru din punct de vedere al participării actanților, în procedurile de obținere a pâinii ritualice și a celorlalte modele de aluat, femeia este chemată să împlinească întregul proces, fără niciun amestec din partea bărbatului. Dar cum de altfel procedează și bărbatul la începutul fiecărei munci agrare, asigurând abundența recoltei, printr-o preocupare deosebită pentru puritatea ritualică a comportamentului său: spălat, vestimentație curată, interdicții de natură sexuală etc. , similar va proceda și femeia, dar mult mai profund și mai ceremonios. Explicația se găsește în psihologia femeii, în genere mult mai credincioasă, mai bună păstrătoare a tradiției decât bărbatul. 

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Astfel, femeia investită cu rostul preparării produselor din aluat în scopuri ritualice este nominalizată de către colectivitate, cu acordul preotului, pe baza unor criterii demult încetățenite. Ea face parte din categoria „femeilor iertate”, este în vârstă, trăiește singură, prin văduvie sau niciodată căsătorită, este un model de respect al normelor de comportament și de puritate.” scrie Togan. 

Apa și importanța sa 

„Cât privește apa, ca element ce intră în procesul de pregătire al acestor derivate din aluat, ea implică în primul rând calitatea sa de agent benefic, prin puritatea și proveniența ei. Căci numai așa, pâinea cu simbolurile sale multiple, ca fertilitate, bogăție, speranță, dragoste, înfrățire, poate dobândi puteri divinatorii, elementul hrană fiind subsumat valorilor artistice simbolice, pe care le îmbracă mulțimea derivatelor sale. Cât privește împlinirea acestor deziderate, apa se aduce respectându-se cu strictețe anumite interdicții, în vederea profanării purității sale magice. Și acum se pot descoperi interferențe cu alte universuri, cum este cel al descântecelor, farmecelor și vrăjilor. Aducerea apei este o procedură ce trebuie împlinită de o fată curată , anume inițiată de către femeia aleasă pentru pregătirea aluatului: să nu vorbească cu nimeni pe parcursul împlinirii acestei obligații, să meargă și să vină cu privirea în pământ, să nu privească la nimeni, să fie îmbrăcată curată și să nu poarte podoabe.  Apa trebuie adusă în cofă nouă sau oală de pământ. Ajutoarea de femeie, cum i se spune fetei, mai avea apoi și atribuții legate direct de producerea respectivelor bunuri cu valoare magică. Ea este cea care toarnă apa pentru aluat, pentru spălatul mâinilor, înainte și după frământat, tot ea este cea care curăță covata de aluat, întreține focul pentru copt, aruncă apa în locuri anume, unde nu calcă picior de om ș.m.a. 

Interesante sunt și interdicțiile pe care le respectă femeia aleasă pentru prepararea aluatului. Ea se supune în primul rând în primul rând la respectarea unor interdicții de natură intimă, după cum urmează; se îmbăiază în seara premergătoare desfășurării respectivei munci, ajunează întreaga zi, se spovedește și se cuminecă, nu se întreține pe tot parcursul executării muncii  decât cu ajutoarea sa, cu care schimbă replici scurte, și cu referire la munca ce o îndeplinește, nu trebuie să se arate exagerat de veselă, dimpotrivă, apoi să nu manifeste curiozitate pentru lucruri străine muncii sale, să nu atingă obiecte metalice ș.a. ”

Deghizarea babei în mire 

„Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este cel al destinației acestor produse, dar în aceeași măsură ne interesează și simbolistica lor. Destinația și simbolurile încrustate sunt criteriile fundamentale de care depindeau procedurile ce urmau să fie împlinite. Exemplu, prepararea și ornamentarea colacului pentru miri, stregar și orator din ritualul nunții. Se pregătește vinerea, înainte de nuntă. O fată merge după apă, însoțită de lăutari. Femeia care prepară colacii se îmbracă asemănător viitorului ginere, respectiv împrumută o cămașă a acestuia, pălărie și încălțăminte. Pentru un neavizat, acest scenariu ar părea carnavalesc. În realitate, toate sunt menite să transmită viitorului ginere calitățile seminței, iar prin aluatul frământat, robustețe fizică și morală. 

Dar, oare, această deghizare a babei în mire nu transmite și ideea prelungirii unor drumuri originare urmașilor? ” completează Gherasim Togan.

Aspectul ornamental 

„În ceea ce privește aspectul ornamental, dincolo de pecetarele pe care le-a consfințit biserica, încrustațiile simbolistice făcute pe produse din aluat au o destinație ritualică bine determinată, condensând valențele unui limbaj bine cunoscut de către colectivitate. Mulțimea de incizii, aplicații, împodobiri, figuri geometrice, stilizări ale unor elemente de natură domestică, de flori etc., se însumează unui șir de reprezentări care spun ceva anume, despre o stare sau o anumită faptă. Preparate pentru a fi dăruite, aceste produse trebuiau să spună ceva anume despre subiecții sau subiectul în numele cărora au fost concepute. Astfel, colacul pentru masa ursitoarelor, până și azi cuprinde o seamă de încrustări cum sunt: pomul, soarele, luna, stelele, șarpele, spirala, scara...Simbolistica acestor încrustări pare ușor de pătruns. Asemenea, multe dintre aceste semne apar și pe colacul de mort sau cap. O întreagă viziune fantastică, a căror corespondențe le putem descoperi și în Cântecele țărânii.”

Rostul colacului 

„Privind rostul colacului și a celorlalte derivate, ele își fac prezența în întreaga structură a vieții tradiționale: naștere, nuntă, înmormântare, ritualurile muncii, ale sărbătorilor etc. Autorul mai notează că sondaje desfășurate în anumite localități din Transilvania arată  efectul terapeutic al acestor practici. Sunt date exemple Turtițele sau Pâinișoarele ca derivate ale aluatului magic „pregătite din făina obișnuită de grâu curat, rezultat vdin amestecul boabelor de grâu din Cunună și întâiul snop, boabe păstrate cu sfințenie, pe durata unui întreg an agricol. Făina respectivă era frământată cu apa magică, denumită mana holdelor. Această apă era obținută în condiții anume respectiv prin trecerea unui cearceaf peste holdă în zorii zilei, în perioada legatului holdelor și captarea ei într-un ulcior. O asemenea apă nu se strică niciodată.”

Mai aflăm că din aceste turtițe se dă pruncului să mănânce când se trece pentru prima dată la alimentarea sa naturală, apoi mirilor în noaptea nunții etc. 

Gherasim Rusu Togan conchide notând despre colac privit ca semn al norocului, al împlinirilor dar și al destinului încheiat în tragic, în neîntoarcere. El invocă un cântec de cătănie, auzit, cândva pe meleaguri transilvănene, azi, posibil, uitat, ne susține convingerea: 

„Mumă, rupe din colac

Și-mparte la om sărac,

Aprinde și-o lumânare

Că mă usc de pe picioare.

Cân vin sărbătorile

Nu mai pune florile,

Nu jergui cuptorul,

Tot nu se-ntoarce feciorul!”

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @azerbaijan_stockers

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News