Ion Arion, preşedintele Pro Agro, avertizează asupra impactului pe care canicula îl are în ceea ce priveşte culturile agricole şi spune că fermierii români ar putea fi nevoiţi curând să îşi schimbe planul de culturi.
"Pericolul este foarte mare, în sensul în care producţiile pot scădea foarte mult. Stresul acesta hidric pe care îl suportă plantele, culturile pe care le mai avem în teren, are puterea de a diminiua foarte mult recolta. Faptul că se prelungeşte această perioadă de caniculă ajunge să pună chiar în pericol polenizarea. Faptul că nu există polenizare, înseamnă că nu va fi producţie. Nefiind producţie, vom avea mult de suferit.
După câte am văzut din prognozele meteo, se pare că şi săptămâna viitoare vom avea caniculă. De mult timp nu am mai avut o perioadă aşa lungă de caniculă, cu temperaturi excesiv de mari, şi vom avea de suferit.
Din păcate, acolo unde există suprafaţă irigabilă se irigă foarte puţin. Azi, practic, am putea iriga cu uşoare investiţii 1,5 milioane de hectare, dar abia irigăm o treime din acea suprafaţă. Chiar şi acolo unde irigăm, nu putem face faţă, pentru că nevoia de apă este foarte mare. Săptămâna trecută în Bărăgan a secat canalul, pentru că a fost nevoie de un volum foarte mare de apă.
Noi facem şi o rotaţie a culturilor, astfel încât e posibil ca în zone unde există apă să nu mai existe cultură, în sensul în care grâul, orzul, rapiţa, s-au recoltat. Chiar dacă există apă, nu avem ce iriga acolo.
Floarea soarelui şi porumbul au cel mai mult de suferit în perioada asta. Am văzut lanuri de floarea soarelui uscate în general în sudul Moldovei, în partea de est a Munteniei şi în Oltenia. În restul ţării, încă mai sunt precipitaţii, să spunem că e salvată un pic situaţia.
Va trebui să ne adaptăm, să alegem o genetică tolerantă a culturilor pentru aceste intemperii ale naturii. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, va trebui să schimbăm chiar planul de culturi, ceea ce noi cultivăm. Să ne adaptăm cât ne cere natura, pentru că doar cine nu vrea nu vede că s-a schimbat şi se schimbă clima!", a declarat Ion Arion la B1TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu