Cum a aflat ministrul Apărării de drona care a căzut în Bistrița-Năsăud

Vasile Dîncu (Guvernul României)
Vasile Dîncu (Guvernul României)

Ministrul Vasile Dîncu susține că a aflat de drona care a căzut în Bistrița-Năsăud de la un sătean, care îl cunoștea și care l-a sunat imediat după incident.

„La început, eu am crezut, fiind din Bistrița, drona a căzut aproape de locul unde m-am născut eu, la câteva localități distanță, m-am gândit că este o glumă. Nu era o glumă totuși, pe mine m-a anunțat un sătean care mă cunoștea, m-a anunțat direct, atunci când s-a întâmpălat”, a spus Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, luni seară, că drona căzută lângă un sat din judeţul Bistriţa era una de cercetare şi nu avea explozibil la bord.

„Nu este o dronă foarte mare, este o jucărie de dronă, un metru şi ceva are anvergura. Este o dronă de cercetare-informaţii, a fost identificat tipul, nu este cu explozibil. E o dronă care a căzut în Răchiţele şi a fost adusă de copii în sat şi nu era periculoasă. Este de fabricaţie sovietică, n-a fost folosită şi nu este în dotarea armatelor în acest moment, era scoasă din uz după 1989”, a spus Vasile Dîncu, luni, la Digi 24.

„Unul dintre elementele esenţiale ale propagandei ruse în această perioadă a fost acela de descurajare a populaţiei, acum este o mare ofensivă în a descuraja ţările din jurul Ucrainei pentru sprijin, ar vrea să distrugă solidaritatea, să înfricoşeze populaţiile din această zonă şi de aici, cumva, aceste zone au fost mai degrabă pretexte, pentru a arăta că ar fi posibil şi altceva. O comisie care s-a deplasat astăzi la Bistriţa a studiat-o, probabil că mâine vom avea concluzii cu privire la chestiunile tehnice, la analiza ei. Astăzi nu am avut decât elemente esenţiale legate de ce poate să facă, maxim poate să culeagă informaţii, nu are o anvergură prea mare şi este şi foarte veche”, a explicat Vasile Dîncu.

Citește și / Negocierile dintre Ucraina şi Rusia vor fi reluate marţi, 15 martie

Amintim că negocierile dintre Ucraina şi Rusia vor fi reluate marţi, fiind necesară „o pauză tehnică” pentru formularea conceptelor administrative, a declarat luni şeful delegaţiei ucrainene, Mihailo Podoliak.

„A fost luată o pauză tehnică în negocieri până mâine. Pentru activităţi suplimentare în subgrupurile de lucru şi pentru clarificarea definiţiilor tehnice. Negocierile continuă", a transmis Mihailo Podoliak pe Twitter.

Noua sesiune de negocieri între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei s-a derulat prin videoconferinţă.

Anterior, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că negocierile cu Rusia sunt „dificile”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel