Daniel Nuță a spus cum a ajuns să joace rolul lui Vlad Țepeș, în serialul "Rise of Empires: Ottoman", difuzat pe Netflix.
"Cu siguranță e și karma pe undeva. Toată munca depusă cu multe greutăți la filmarea "Egregora" probabil a fost răsplătită cu vârf și îndesat la proiectul de la Netflix. Cred foarte tare în nivelul de implicare pe care îl ai într-un proiect, mai ales atunci când e greu și o faci benevol, nu pentru că îți cere cineva. Abia atunci apari cu o bilă albă pe lista karmei", a spus Daniel Nuță, potrivit viva.ro.
Acesta a mărturisit că a ajuns să joace în acest serial în urma unui simplu casting.
"Un casting, nimic mai mult. Un casting așa cum dai pentru orice alt proiect. Faptul că eu și Radu Micu am ajuns în acest proiect a fost datorită stelelor noastre norocoase și a ceea ce am oferit în acel moment la casting. Viața unui actor e o ruletă rusească tot timpul", a mai spus actorul.
"Trăsăturile psihologice ale lui Vlad, cele pe care le putem vedea pe ecran, au fost îndelung studiate, discutate și aprobate cu regizorul, Emre Șahin", a spus Daniel Nuță. "Limba engleză nu a fost o problemă atât de mare, mi-am lucrat rolul cât de mult am putut și am făcut să pară că limba engleză e limba maternă a lui Vlad. Nimic mai mult. Sunt și diferite exerciții pentru un vorbitor care nu e nativ. Iar la partea când am vorbit în turcă, m-am distrat", a mai adăugat actorul.
"Nu a fost pentru prima oară când făceam parte dintr-o producție atât de mare, știam cum funcționează lucrurile, care e mersul lor, doar că diferența a fost că, de data aceasta, eu eram lead actor. În schimb, echipa de producție se purta exemplar cu toată lumea, nu conta că ai un rol episodic sau ești personajul principal. Toată lumea muncea în fiecare zi pentru scopul final, să facem împreună un produs bun. O echipă de profesioniști", a spus Daniel Nuță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu