Cum a ajuns Denisa Tănase de la o investiție de 500 de euro la o afacere de milioane de euro. ”Sunt slabe șanse să reușești cu un program de muncă de 8 ore pe zi”

Denisa Tănase/ foto Facebook
Denisa Tănase/ foto Facebook

Cântăreața Denisa Tănase, cunoscută datorită prezenței sale în trupa ”Bambi”, are astăzi un business de milioane de euro. 

Totul a început cu doar 500 de euro! Denisa Tănase precizează că nu este milionară, ci are o afacere cu cifre de afaceri de ordinul milioanelor de euro. 

Vedeta își descrie ultimii cinci ani din viață drept haotici, așa că după ce a investit în afaceri, își dorește ca-n acest an să investească și-n familie, să fie mai aproape de soțul său, dar și de latura spirituală. 

”Sunt slabe șanse să reușești cu un program de muncă de 8 ore pe zi”

Poate nu știați, dar Denisa Tănase are, până astăzi, nu mai puțin de 52 de magazine cu produse de îngrijire și parfumuri. Deși a ajuns la această cifră impresionantă, ea spune că este riscant, dar și frumos să deschidă un nou magazin, așa că se emoționează de fiecare dată. 

”În cazul meu, business-ul s-a dezvoltat organic, fără infuzii de capital, fără investitori” spune vedeta. ”Veniturile s-au întors în cea mai mare parte în firmă și au fost alocate creșterii, dezvoltării, producțiilor de produse noi. Este important ca atunci când gestionezi o firmă să nu o ‘seci’ de resurse pentru câștiguri personale. Pe termen lung inclusiv acestea se vor raporta la cifre de afaceri mai mari și vor fi direct proporționale” afirmă Denisa Tănase. ”Este foarte greu să rămâi în echilibru între muncă și viață personală, mai ales în primii ani de business, atunci când pui totul pe picioare. Cred că dacă nu ești ‘all in’ și nu sacrifici alte aspecte ale vieții, sunt slabe șanse să reușești cu un program de muncă de 8 ore pe zi. Însă, pentru mine, anul acesta este cel în care îmi doresc să încep să aduc echilibrul în viața mea, după 5 ani haotici, cu foarte puține ore de somn și muncă intensă. Practic timp nu ai, dar trebuie să faci tu în așa fel încât el să existe, să știi să spui stop. Să poți să închizi laptopul sau să nu mai răspunzi la telefon, în momente pe care vrei să ti le dedici ție și familiei tale” mai spune ea, pentru Fanatik

”La început eram doar două persoane”

Își amintește cum la început firma numără doar două persoane și mărturisește că simte o nostalgie: ”La început eram doar două persoane (practic atât număra toată firma ) care ne ocupam de deschideri de la A la Z. Acum lucrurile au luat-o într-o direcție mai bine organizată, avem colegi care mă ajută și care au preluat ei tot ce înseamnă provocările unei deschideri. Însă îți recunosc că de multe ori mă gândesc cu dor, mai ales iarna când intru în mall-uri. Aud cântecele de iarnă și am un deja-vu despre cum amenajam magazinele pe timpul nopții, în decembrie 2020”, atunci când a început să deschidă locațiile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel