EXCLUSIV  Cum a ajuns un român unul dintre cei mai influenți tineri politicieni din Italia. Stănășel: "De acolo a început totul" - VIDEO

Stănășel
Stănășel

Claudiu Stănășel, recunoscut recent drept unul dintre cei mai influenți tineri politicieni din Italia, a explicat cum ajunge un tânăr român să se remarce pe scena politică din altă țară. 

Claudiu Stănășel, vicepreședintele Consiliului Local din Prato, Italia, recunoscut recent drept unul dintre cei mai influenți tineri politicieni din țară, își amintește cu emoție despre începuturile sale în viața publică și despre importanța mediului asociativ în formarea sa ca lider.

Învitat în emisiunea "România are nevoie de tine, implică-te", Stănășel a vorbit despre impactul profund pe care tatăl său l-a avut asupra sa, dar și despre provocările și lecțiile pe care le-a învățat pe parcursul activității sale.

"Totul a început în mediul asociativ. Am avut norocul să fiu alături de tatăl meu, Ștefan Stănășel, el fiind președintele Cordonamentului Național al Cetățenilor Români din Italia, cea mai mare organizație a românilor din Italia și una dintre cele mai mari la nivel european. Am fost alături de el în multe ocazii, de-a lungul anilor, și acest lucru m-a învățat ce înseamnă participarea și ce înseamnă să ajuți pe ceilalți. A fost o experiență extraordinară, pe care am trăit-o cu el, dar pe care am continuat-o singur”, a declarat Stănășel.

Vicepreședintele Consiliului Local din Prato a continuat explicând că, pe lângă activitatea desfășurată alături de tatăl său, a fondat el însuși zeci de asociații, toate cu scopul de a sprijini comunitatea românească și de a răspunde nevoilor acesteia. „Cred că sunt fondatorul a 20-30 de asociații în Italia. Mediul asociativ te învață ce înseamnă să fii alături de oameni. Este o experiență care îți deschide mintea și îți oferă posibilitatea de a face ceva real pentru comunitate. Fără o echipă, fără rețelele pe care le creezi, o asociație nu este decât o structură pe hârtie”, a subliniat Stănășel.

Un parcurs politic început devreme
 

Implicarea sa în viața publică nu s-a limitat la mediul asociativ. Claudiu Stănășel a început să fie activ politic încă din școală, iar de atunci a parcurs un drum lung. "Nu există un moment clar în care să spun că am început activitatea politică. A fost un parcurs lung, cu multe etape. Prima dată am fost ales reprezentant al elevilor la 17 ani, într-una dintre cele mai importante școli din regiunea Toscana. De acolo a început totul. De-a lungul celor peste 10 ani de activitate, nu m-am implicat doar în cadrul instituțiilor sau partidelor politice, ci și în mediul asociativ. Activitatea politică este un parcurs la 360 de grade și doar prin acest drum poți aduce cu adevărat un plus valoare comunității", a explicat el.

Pentru Claudiu Stănășel, succesul politic și asociativ nu ar fi fost posibil fără o echipă puternică și conexiuni solide. "Am spus mereu că nu există om politic sau activist care să obțină rezultate fără o echipă în spate. Sunt mândru că am reușit să creez rețele nu doar la nivel național, ci și internațional. Am relații cu colegi și prieteni care lucrează în diverse domenii nu doar în Europa, ci și în alte părți ale lumii”, a adăugat Stănășel, subliniind importanța acestor relații în deschiderea unor noi oportunități.

Stănășel a fost invitat la diverse evenimente în SUA și Asia
 

Claudiu Stănășel a participat la numeroase evenimente internaționale, fapt care i-a permis să stabilească conexiuni valoroase și să învețe din experiențele altor comunități. „Am fost invitat la evenimente în America și Asia. Acele relații sunt de fapt cele mai valoroase, pentru că doar așa ne putem deschide mintea și putem înțelege alte oportunități, pe care apoi le putem aduce acasă. Acesta este sfatul pe care îl dau adesea celor care activează în România. Dacă ne închidem în propria țară, în orașul nostru sau în zona noastră, pierdem oportunități fantastice care ne-ar putea ajuta să creștem cu adevărat”, a explicat el.

Stănășel a vorbit și despre un alt aspect important al activității sale: crearea unei rețele de sprijin la nivel internațional. „Relațiile internaționale sunt esențiale. Prin acest parcurs poți cu adevărat aduce un bine real, tangibil, pentru comunitatea ta. Activitatea politică și asociativă nu este doar despre tine, ci despre ceea ce poți face pentru ceilalți”, a concluzionat Stănășel.

Urmărește emisiunea integrală

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel