După imaginea virală cu Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Mircea Badea a ales să vină într-un mod diferit la emisiunea pe care o prezintă la Antena 3. „Da, chiar se întâmplă!”, a spus acesta.
„Ceea ce vedeți, și anume sunt cu brațele dezgolite, decapotate, da, chiar se întâmplă! Întrebarea este de ce?! Stimați cetățeni, răspunsul este complex, dar, atenție, e un moment crucial, istoric. În primul rând, de unde am această expresie da, chiar se întâmplă pe care vreau să o înșurubez într-un fel de permanență în această emisiune, presupunând că voi mai face această emisiune, sunt și șanse să nu o mai fac...”, a spus Mircea Badea la emisiunea „În gura presei”.
Ulterior, a explicat că expresia „da, chiar se întâmplă” este din filmul „What Happens in Vegas”, cu Cameron Diaz şi Ashton Kutcher.
„Și acum de ce am venit la superba emisiune decapotat în felul acesta, cum să zic, precar, din punct de vedere vestimentar? După ce am comentat secvențele cu domnul ministru al Transporturilor, Grindeanu, care a venit cu țurloaiele dezgolite la o emisiune să vorbească despre proiecte, să nu se înțeleagă greșit, îl susțin pe domnul Grindeanu, unii au comentat, băi, dar tu nu știi să fii cool, italienii, dada... Și am zis: Dar nu pot să fiu și eu cool? Veneam și eu cu țurloaiele goale, să las ciorapii acasă, dar mi-am dat seama că stau la măsuță și vederea este blocată. Atunci am zis: Stați puțin! Vin decapotat la membrele superioare! Nu se pune că sunt și eu cool?! (...) Perfect! Deci, da, chiar se întâmplă, sunt cool, sunt pe italienesc”, a spus Mircea Badea.
Mircea Badea are un comentariu, în contextul în care tronsonul 1 al drumului expres Craiova – Piteşti nu va fi gata la timp, în luna decembrie a acestui an, aşa cum e prevăzut în contract.
„Primul mare eșec în insfrastructura mare. Drumul expres Craiova – Pitești nu va fi gata la timp. Breaking news! Bun, cred că breaking news ar fi fost dacă un drum în România - de orice fel - ar fi fost gata la timp. Că nu va fi gata la timp este o normalitate, o obișnuință de fapt în România, o banalitate”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii sale de la Antena 3.
„Nu va fi gata la timp un drum? Bă, ești nebun! Ia uite...”, a mai spus Mircea Badea, în stilul caracteristic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu