De la o fabrică de cărămidă, la unul dintre cele mai frumoase lacuri ale Capitalei. Iată cum s-a format lacul IOR, din parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti.
"Avem zeci de mii de aspersoare în Sectorul 3. Apa o scoatem din lacul IOR. Ne ajută foarte mult. Pe de o parte pentru că nu mai plătim preţul mare la furnizorul de apă din Bucureşti, APA NOVA, unde plăteam milioane, iar pe de altă parte ne ajută pentru că împrospătăm apa din lacul IOR.
Apa din lacul IOR este o apă de strat freatic, nu e un izvor natural. Dacă o laşi acolo, bălteşte, că e o baltă. Această baltă a apărut pentru că acolo a fost o fabrică de cărămidă, de unde s-a scos pământ până când s-a ajuns sub stratul freatic. Şi aşa s-a format. Iar noi trebuie să găsim soluţii să o recirculăm. Cea mai bună soluţie este să tragem apă din lac, şi cu cât tragem mai mult, cu atât izvoarele aduc apă proaspătă înapoi", a declarat Robert Negoiţă pentru DC NEWS.
"Am reabilitat o hală, hala Laminor, care e făcută pe o structură din Germania.
Când am intrat acolo, credeţi-mă, cădeau obiecte din acoperiş. Acolo erau elemente de tablă, de oţel, de lemn, care cădeau. Mă uitam cu grijă pe unde merg, legat de ce ar putea să îmi cadă. Arăta jalnic. Era o porţiune de vreo 3600 mp dărâmată, prăbuşită. O altă zonă chiar deasupra cuptorului era de asemenea prăbuşită.
Am muncit peste 4 ani de zile, e muncă multă să reabilitezi o astfel de clădire. Sunt zeci de mii de elemente din dantelăria aia frumoasă din oţel. Apropo, este pe fix acelaşi principiu de construire ca Turnul Eiffel de la Paris şi este produs tot la aceeaşi fabrică din Reşiţa. Iar acea dantelărie, foarte frumoasă, nu se mai construieşte azi, pentru că e mult prea scumpă şi mult prea greu de făcut. Să iei zeci de mii de elemente, să vezi dacă sunt ruginite, dacă pot fi recuperate, îndreptate, etc, la 10-15 metri înălţime, nu e uşor.
Acum e gata, inclusiv cu parcarea subterană. Am demarat acum o procedură de competitivitate, căutăm un partener privat care să vină să facă aici un social hub. Ca să îşi îndeplinească scopul existenţei, mai sunt de băgat 150 milioane de euro. Şi sigur găsim! Pentru că se mută centrul Bucureştiului aici.
Un apartament de 3 camere are 70 mp. Ei bine, hala asta are cât 1000 de apartamente. Doar hala, şi mai avem şi alte clădiri acolo! Mai avem o hală de 10.000 mp. Vrem un social-hub, este un oraş, un indoor-city", a declarat Robert Negoiţă.
Întrebat dacă primăria Sector 3 va obţine venituri de pe urma halei Laminorul, primarul a spus că "ideea este aşa. Căutăm investitor privat, facem o asociere între societatea primăriei, care e deţinută sută la sută de primăria Sector 3, şi cel care va câştiga procedura de competitivitate. Când proiectul va fi finalizat, e foarte posibil să îl listăm pe bursă, iar primăria îşi va recupera de trei ori suma. Dar nu mâine, va mai dura 6-8 ani!", a mai punctat primarul Robert Negoiţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu