Casa de modă Dolce&Gabbana a ținut prima defilare de modă de când a început pandemia de coronavirus.
Fără salutări prea apropiate sau îmbrăţişări, cu un prim rând de public aşezat la o distanţă de siguranţă, precum şi cu măşti drept accesoriu obligatoriu, casa de modă Dolce&Gabbana a rescris miercuri regulile prezentărilor de modă de lux cu prilejul unuia dintre primele spectacole cu public din vremea COVID-19, potrivit Reuters, scrie Agerpres.
Parte din săptămâna modei masculine de la Milano - desfăşurată de altfel online -, spectacolul s-a desfăşurat în aer liber, invitaţii purtând măşti în timp ce au admirat modelele de pe podium, după care au stat în grădină păstrând distanţa de un metru.
Defilarea a avut loc în campusul universitar al fundaţiei de cercetare în domeniul medical Humanitas, care încearcă să dezvolte un vaccin împotriva noului coronavirus - un proiect la care Dolce&Gabbana contribuie din punct de vedere financiar.
Împreună cu un alt brand italian, Etro, care a susţinut de asemenea un spectacol cu public în prima parte a zilei de miercuri, prezentarea Dolce&Gabbana a fost primul eveniment important din lumea modei organizat de un brand de lux după relaxarea restricţiilor pentru combaterea transmiterii noului coronavirus în cea mai mare parte dintre ţările europene.
Designerii Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au declarat înaintea show-ului că au avut nevoie de mult timp ca să îşi dea seama dacă organizarea unui astfel de spectacol ar fi posibil, dar că doresc să transmită un mesaj de optimism potrivit căruia Italia - una dintre ţările cele mai afectate de pandemie - încearcă să revină la o viaţă normală.
Întrucât criza sanitară a forţat casele de modă de lux să-şi închidă magazinele şi să încetinească activitatea unităţilor de producţie, brandurile au anulat evenimente sau au optat pentru versiunea fără public, în format exclusiv digital, cum a fost cazul evenimentului dedicat colecţiilor de haute couture de la Paris la începutul acestei luni.
Săptămânile dedicate modei reprezintă un moment crucial pentru designeri de a-şi prezenta creaţiile către media şi clienţi, şi atât Italia, cât şi Franţa - lidere în industria modei - speră ca din septembrie să revină la evenimente desfăşurate normal.
Inspirat de culorile Coastei Amalfitane şi de apele acesteia, defilarea de miercuri a Dolce&Gabbana, dedicată colecţiilor masculine pentru sezonul primăvară/vară 2021, a avut loc la Rozzano, la sud de Milano, şi a cuprins 102 piese de vestimentaţie în diferite nuanţe de albastru, unele dintre acestea cu imprimeuri reprezentând statui în stil neoclasic.
La eveniment au participat circa 200 de persoane, în special invitaţi italieni - în comparaţie cu un public de peste 500 înainte de pandemie. Spectatorii care se regăsesc în mod obişnuit în primul rând la astfel de evenimente - celebrităţi din străinătate şi cumpărători din China, reporteri şi persoane influente - au fost ţinuţi deoparte de eveniment din cauza restricţiilor de călătorie.
Manechinele nu au purtat măşti pe podiumul de defilare - casa de modă italiană a lansat recent o colecţie de pijamale cu măşti asortate -, încă cei doi designeri şi-au făcut tradiţionala apariţie de la finalul prezentării echipaţi cu măşti.
Evenimentul, pentru care furnizorii au muncit benevol şi care are drept finalitate sprijinirea cercetării conduse de fundaţia Humanitas în domeniul COVID-19, a declanşat o dezbatere pe Twitter despre oportunitatea unei adunări publice cu participare multinaţională în condiţiile în care multe ţări se află încă în perioada de izolare şi se tem de un al doilea val de infecţii.
Milano se simte în siguranţă, cu măşti şi verificarea temperaturii peste tot. Îmi pare bine că pot vedea din nou modă şi că îmi pot revedea prietenii, a declarat jurnalistul de modă Luke Leitch pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu