Cum a cumpărat Ciolacu antivirale pentru rude după ce au făcut Covid-19

Marcel Ciolacu a povestit de unde a făcut rost de antivirale pentru membrii familiei care s-au îmbolnăvit de Covid-19.

Publicitate

Liderul PSD a povestit că, de la începutul pandemiei, mai mulţi membri ai familiei sale s-au infectat cu noul coronavirus, explicând de unde a făcut rost de medicamente pentru tratamentul acestora.

"Aţi văzut că am făcut un apel la liderii politici să nu ne mai dăm prea mult cu părerea în această zonă, că nu mai înţeleg românii nimic. Să lăsăm specialiştii să vorbească. Vă dau un singur exemplu cu antiviralele. Eu am avut toţi nepoţii, iubitele lor, fratele meu, au avut toţi Covid. Am cumpărat antivirale de la o doamnă care le aducea din Moldova. E inacceptabil aşa ceva: să cumperi antivirale de la tarabă. Nu ştii, nu ai niciun control dacă ele sunt contrafăcute sau sunt adevărate. Ai fabrici de medicamente generice cu capital românesc. Alţii vor să facă. Lasă-i dom'ne... Nu le accepţi în spital că nu sunt eficiente... lasă genericele în farmacii, nu să caut printr-un văr de care ştiu că i-a adus cineva din Moldova. Mai suntem sănătoşi la cap, în ce ţară trăim?", a declarat Marcel Ciolacu marţi seara, la România TV, la emisiunea moderată de Victor Ciutacu. 

Bilanț coronavirus. Peste 7.000 de cazuri noi și peste 400 decese, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 462 de pacienți au murit. 1.850 de persoane sunt internate la ATI.

Până marți, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.718.726 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.521.696 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.190 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 51.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.11.2021 (10:00) – 09.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 487 de decese (238 bărbați și 249 femei), din care 25 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 487 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 118 la categoria de vârstă 60-69 ani, 149 la categoria de vârstă 70-79 ani și 159 la categoria de vârstă peste 80 ani.

452 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 29 de pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Au fost raportate 25 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Galați și Iași, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 462 de decese.

Din totalul de 487 de pacienți decedați, 443 erau nevaccinați și 44 vaccinați. Cei 44 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 42 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.082. Dintre acestea, 1.850 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 331 sunt minori, 304 fiind internați în secții și 27 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.458.404 teste RT-PCR și 4.752.791 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.449 de teste RT-PCR (10.676 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.773 la cerere) și 45.326 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 107.221 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 21.611 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.934 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 469 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 noiembrie, 2.892 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 554.300 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel