Cum a cunoscut-o Marius Țeicu pe Rodica, soția sa: "Cei care mai erau în cameră s-au prins și ne-au lăsat singuri"

Sursa foto: Facebook Marius Țeicu
Sursa foto: Facebook Marius Țeicu

Compozitorul Marius Țeicu a povestit cum și-a cunoscut soția, mărturisind că a fost dragoste la prima vedere.

Publicitate

"Tocmai venisem de pe vapor, pe care am cântat șase luni. (...) De abia așteptam să mă întorc, pentru că nu mai suportam valurile. Eram cu stomacul în pioneze tot timpul. Când cântam cu pianul, venea pianul spre mine. Paharele care erau la mese aveau fundul gros - altfel se plimbau, nu le mai găseai pe masă. Nu mi-a plăcut pe vapor deloc, dar am văzut lumea, 42 de țări. Am fost prin Africa de Sud, în Marea Caraibilor, am fost pe Marea Mediterană, am fost prin Malta. (...) 

Eu atunci am văzut pentru prima dată Vestul. Primul oraș pe care l-am văzut a fost Berlinul de Vest. Am căzut jos și m-am ridicat după o oră. Când am intrat în primul magazin, după trei ore, când s-a închis, eu eram tot la parter. Erau cu totul altfel decât la noi.

Am jurat că nu mai merg să cânt pe vapor. Am mai cântat în Germania, dar nu pe vapor. Eu nu puteam să stau mai mult de o lună, mai ales că s-a născut și Patricia. După o lună, plecam primul și venea alt pianist în locul meu", a povestit Marius Țeicu, într-un interviu pentru viva.ro.

"A fost o dragoste, într-adevăr, la prima vedere"

"Am venit de pe vapor… Îmi căutam gazdă și am mers la Ion Cristinoiu. Am venit cu el de pe vapor și mi-a spus: "Hai la mine și stai până îți găsești ceva!" Și am stat la el câteva zile. Acolo am întâlnit-o pe Rodica. Se cunoștea cu Mariana Cristinoiu, soția lui Ion Cristinoiu. Atunci când ne-am văzut… Eu stăteam pe un scaun, iar ea pe un fotoliu. Și am început să ne uităm unul la celălalt, dar intens. La un moment dat, cei care mai erau în cameră s-au prins și ne-au lăsat singuri.

A fost o dragoste, într-adevăr, la prima vedere. Pot să certific că există dragoste la prima vedere. Nu e ceva neapărat inventat, din filme, din cărți, vise… închipuiri și așa mai departe. Și uite că avem atâția ani de căsnicie", a mai povestit compozitorul.

Vezi și: Cei doi nepoți, alinarea lui Marius Țeicu, după moartea fiicei sale, Patricia: "Mă rog pentru ei în fiecare zi"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel