• Cum a devenit Galațiul „coșul de gunoi“ al României

Inundațiile din județul Galați, care au avut loc în noaptea de 13 spre 14 septembrie, au lăsat în urmă multe lacrimi, durere fără margini, mai ales pentru cei care și-au pierdut oameni dragi. Agoniseala și munca de o viață le-au fost luate de apele pârâului care în numai câteva zeci de minute s-a transformat într-un veritabil râu. Un râu al durerii, al frustrării, mai ales că zona Slobozia Conachi - Pechea, cea care mai trecuse prin episoade similare în toamna lui 2013, respectiv în cea a lui 2016.

Potrivit datelor furnizate de autorități, au fost afectate aproximativ 7.000 de gospodării, iar 20.000 de oameni au fost evacuați din casele lor, pentru care mulți au muncit în străinătate, departe de familii, pentru a le oferi un trai mai bun. De asemenea, au fost înregistrate 7 decese, din cei 24 care au murit în timpul inundațiilor din țările central-europene, precum Germania, Austria, Polonia, Slovacia sau Ungaria.

FOTO: ISU Galați

Trecând peste discuțiile privind asigurarea locuințelor din zonă, în Slobozia Conachi, primarul afirmând că ”nu chiar toată lumea are asigurări, doar vreo 60%, cam așa”, peste degetul arătat spre autoritățile locale și județene, dar și peste polemicile care circulă pe social media cu ajutorarea ucrainenilor, încă de la începutul războiului, prin cazarea acestora la hoteluri, până la lipsa de reacție a autorităților, vreau să evidențiez un alt lucru, care mi-a atras atenția, atât în mod pozitiv, cât și negativ.

Am văzut campanii de strângere de ajutoare, în municipiul Galați, care se află la aproximativ 25 de km de satele afectate, dar și în localități aflate în celălalt capăt al țării, iar ajutoarele au inclus apă îmbuteliată, conserve, produse de curățenie, unelte, dar și haine, pături sau chiar jucării.

Am văzut o mobilizare care mi-a dat speranța că avem o șansă să intrăm pe făgașul normal, al umanității, al sprijinului față de semeni. Cei care nu au putut trimite direct produse au avut posibilitatea să doneze bani în conturile puse la dispoziție de Crucea Roșie sau de ONG-urile care s-au mai ocupat cu astfel de campanii.

Ce mi-a atras atenția într-un mod mai puțin plăcut și care mi-a amintit de situații similare la inundațiile din 2013 a fost faptul că unii dintre binevoitori au considerat că ajutorarea semenilor înseamnă a-și face curățenie prin șifonier și de a pune în pachet încălțăminte sau haine nepotrivite pentru situația cu care se confruntă oamenii de acolo, haine cu paiete sau pantofi cu toc. Mai rău, au donat lucruri pe care altfel le-ar arunca la gunoi, adică încălțăminte defectă, haine rupte sau lenjerie intimă murdară.

FOTO: Facebook @Alina Brandabur Salanti

Știm, oamenii au rămas fără haine, poate doar cu hainele pe care le aveau pe ei în acea noapte, una dintre sinistrate spune, rușinată, că a rămas fără chiloțeii copilului. Știm, ”calul de dar nu se caută la dinți”, dar asta nu înseamnă că trebuie să transformăm suferința oamenilor într-un coș de gunoi, un ”coș de gunoi” al României.

Dacă tot vreți să faceți un bine, puneți lucruri, poate nu noi, dar curate și bune de folosit. Nu e vorba că sinistrații vor ceva care să fie la modă, dar măcar să nu fie în bătaie de joc. Așa veți fi pomeniți, dar de bine. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News