Cum a evadat un deţinut dintr-un punct de lucru

Un condamnat pentru furt a reuşit să fugă într-o scurtă pauză la locul de muncă.

Un deţinut din Penitenciarul Oradea, condamnat pentru furt, a evadat, vineri, de la un punct de lucru din afara penitenciarului, au anunţat reprezentanţii unităţii de detenţie. Potrivit sursei, citare de Agerpres, bărbatul în vârstă de 32 de ani, Sandor Felegyhazi, a fugit, vineri, în jurul orei 13,00, dintr-un punct de lucru din Oradea, într-o zonă de igienizare a spaţiilor verzi.

[citeste si]

A profitat de ploaie

"Era într-un grup de opt deţinuţi, sub supraveghere şi curăţau spaţiile verzi în zona unui complex comercial. Pentru că a început să plouă, în jurul prânzului, aceştia s-au adăpostit într-o clădire dezafectată din zonă. La numărarea deţinuţilor, însă, agentul care îi supraveghea a constatat că Felegyhazi lipseşte şi şi-a alertat colegii', a precizat purtătorul de cuvânt Adina Bârda.

Deţinutul evadat executa o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru furt calificat şi avea antecedente penale. La finalul acestui an, Sandor ar fi putut fi eliberat condiţionat din închisoare. Acesta era clasificat în regim deschis şi desfăşura activităţi lucrative cu supraveghere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel