EXCLUSIV  Cum a fost la primul meu Pride. În acest moment, avem doar taxe și impozite egale, nimic mai mult. Dacă toți contribuim în mod egal, de ce să nu avem aceleași drepturi? 

Chiar dacă fac parte din comunitatea LGBT, nu am fost niciodată prezent la marșul Bucharest Pride. O să recunosc: Nu am mers de frică, m-am temut mereu de incidentele care se pot petrece știind cum reacționează unii oameni.

Douăzeci și șapte de mii de persoane au mărșăluit, sâmbătă, de pe Calea Victoriei până în Parcul Izvor. Un număr impresionat de oameni, cu câteva mii în plus față de 2023, și vom fi din ce în ce mai mulți în anii ce vor urma. Fiind primul meu Pride, primii pași pe Victoriei i-am făcut cu teamă, însă încetul cu încetul am realizat că suntem o armată de oameni care nu se va lăsa și nu va fi învinsă. Știți de ce? Pentru că iubirea învinge, întotdeauna!

Pe parcursul celor două ore am trăit emoții unice, nu m-am simțit niciodată atât de liber, atât de fericit și atât de mândru. Sunt mândru că fac parte din această comunitate și că avem alături de noi aliați cu ajutorul cărora vom avea, cât mai curând, parteneriat civil pentru persoanele de același sex. România vrea acest lucru, cei 27.000 de oameni au arătat și vor arăta în continuare că, indiferent de cine este la putere, vom obține parteneriatul civil. 

Bucharest Pride a fost ceva imens și va fi din ce în ce mai imens. Comunitatea LGBT a luptat, luptă și va lupta în continuare pentru drepturi egale. Pentru că, în acest moment, avem doar taxele și impozitele egale, nimic mai mult. Iar dacă toți contribuim în mod egal, de ce să nu avem aceleași drepturi? 

Am văzut părinți alături de copiii lor, prieteni alături de prietenii lor din comunitate, copii de toate vârstele și adulți de toate vârstele. Am văzut diversitate și mi-a plăcut, a fost ceva extraordinar, ceva ce m-a făcut să înțeleg că suntem pe drumul cel bun și că vom învinge cât mai curând. Iar sentimentul că voi putea, cândva, să am o familie recunoscută legal este de nedescris. Pride-ul mi-a redat speranța asta, oamenii de acolo mi-au dat 27.000 de motive să mai cred și să mai sper.

Poate cel mai mare aliat al comunității LGBTQIA+, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, a fost alături de noi pe tot parcursul marșului dar și după. Discursul politicianului a fost aplaudat la scară largă, minute în șir, subliniind faptul că familia înseamnă iubire indiferent de cine o formează. Societatea ar fi altfel dacă toți politicienii ar fi aliați ai tuturor românilor.

"Pe această câmpie (din Parcul Izvor  - n. red.) se găsesc familii. Se găsesc familii care sunt în fapt, dar nu și în drept! Familii care au sentimente, care au dragoste, care au respect, care vor să ia credit, care vor să meargă la spital, care vor să se căsătorească și să se iubească public. Să nu se ascundă de mama, de tata sau de societate, de lege sau de Șoșoască. Nu vă fie frică de AUR!", a spus Nicu Ștefănuță pe scenă.

"Am arătat, împreună, ceva. Face parte din democrație să fie voci diferite. Anul acesta am arătat României că se poate, că poți face politică progresistă pe față și să iei 300.000 de voturi. O politică ce nu se ascunde și care nu fuge după termeni și sinonime, o politică care spune clar "Vrem egalitate în căsătorie, astăzi!". A sosit vremea ca progresismul să fie în politica din România.

Nu mai vreau să aud "nu am nimic cu persoanele gay, dar...", nu mai vreau să auzim niciodată "eu sunt creștină, deci...", ar trebui să auzim "eu sunt creștină, deci îmi iubesc aproapele!". Și spun asta pentru că este și doamna Lasconi în oraș - făcând referire, aici, la declarațiile președinte USR, Elena Lasconi.", a susținut Nicu Ștefănuță într-o mare continuă de aplauze.

"Nu mă las și nu vreau să ne lăsăm până când nu vom vedea statul de drept fiind stat de drept! De ce pensiile speciale nu pot fi eliminate, dar drepturile comunității LGBTQIA+ nu sunt implementate? Curtea Europeană de Justiție și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au spus României că trebuie să implementeze aceste drepturi. Ori avem drepturi egale, ori nu mai avem.", a transmis politicianul tinerilor prezenți în Parcul Izvor.

Și da, România va avea parteneriat civil! România va avea drepturi egale pentru toți cetățenii, indiferent de comunitatea din care fac parte, indiferent de sex, de culoare sau de religie. România vrea să fie o țară a drepturilor, o țară a adevărului și o țară care își protejează fiecare cetățean în parte. Sper ca în 2025 să vedem mai mulți politicieni implicați, mai mulți oameni prezenți și mai multă diversitate. Pentru că asta ne face speciali, diversitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel