Papa Francisc şi-a anulat o slujbă religioasă programată la Roma, din cauza unei „indispoziţii uşoare", au anunţat reprezentanţii Vaticanului.
Suveranul pontif în vârstă de 83 de ani nu şi-a anulat toate evenimentele de joi, dar „a preferat să stea în zona Santa Marta", hotelul din Vatican unde locuieşte.
Reprezentanţii papei nu au oferit alte informaţii, dar acesta a fost văzut tuşind şi suflându-şi nasul la slujba de miercuri.
Suveranul se bucură de o stare a sănătăţii în general bună, dar, în tinereţe, i-a fost extirpată o bucată dintr-un plămân din cauza unei infecţii respiratorii. De asemenea, el suferă de sciatică, motiv pentru care se deplasează cu dificultate, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News