Cum a pierdut România Odessa în 1920
Polonia a pornit imediat după redobândirea independenței în 1918 o campanie de recâștigare a teritoriilor pierdute începând cu 1772, teritorii ce au fost pe rând împărțite între Rusia, Prusia și Austria. Planul lor presupunea includerea în viitoarea formațiune statală - cuprinsă între Marea Baltică, Munții Carpați, Nipru și Dvina - unor părți însemnate din Lituania, Bielorusia și Ucraina. În ceea ce o privește pe ultima, polonezii au încercat să convingă guvernul român să accepte acțiunea militară comună în Ucraina, scrie blogul Cersipamantromanesc.
Lituania s-a dovedit o nucă tare pentru poloni, care au ajuns ca soluție extremă la anexarea ei 1922, după izbucnirea războiului po-lono-sovietic. Anexarea completă a Bielorusiei nu a putu fi atinsă, ajungându-se la soluția de compromis ce presupunea ca Grodno și teritoriile bieloruse occidentale să intre direct în componența Poloniei. Varșovia era în incapacitate politică și militară în 1918, nu avea buget și nu înființase structuri administrative locale și centrale reprezentative. În ceea ce privește Ucraina, polonii au căutat în 1919 să convingă România să participe la o acțiune militară comună împotriva Kievului, pentru a împărți și administra un teritoriu cât mai întins.
Ucraina reușise să impună Uniunii Sovietice în 1918 recunoașterea independenței R. P Ucraina și retragerea armatei roșii de pe teritoriul acesteia.La cinci februarie în 1919 sovieticii au ocupat însă din nou Kievul, instaurând un Consiliu al Comisarilor Poporului al R.S.S. În condițiile acestea guvernul polon a propus României împărțirea și administrarea Ucrainei.
În 1918 și 1919 oficiali ai Poloniei au trimis României mai multe mesaje în acest sens. Prima propunere concretă a fost făcută pe 16 august 1919, atunci când contele A. Skyrzynski a prezentat părții române prima propunere concretă privind ocuparea militară imediată a Ucrainei de către trupele române și polone. Autoritățile române au respins însă propunerea Poloniei, ministrul român la Varșovia, Alexandru Florescu, concluzionând după discuții cu lideri politici polonezi că planurile lor dovedeau ”o imprecizie și o fantezie pe care socotesc că se cuvine a nu le lua în seamă decât sub beneficiu de inventar”.
După ce trupele polone au ocupat, la 7 mai 1920 orașul Kiev, propunerea acțiunii militare comune cu România a fost retrimisă guvernului de la București. Oferta Varșoviei presupunea de data aceasta ca României să-i revină o porțiune din litoralul Mării Negre, cu portul Odessa și regiunea dintre Nistru și Bug, ca o zonă tampon împotriva atacurilor bolșevice.
Diplomații români au ales să informeze Parisul în legătură cu acest subiect, iar Franța nu a dat semne că s-ar opune planurilor poloneze. Poziția României însă, prin generalul Alexandru Averescu, a hotărât să respingă orice planuri de participare a României la conflictele din răsărit și stoparea negocierilor româno-polone în vederea încheierii alianței bilaterale, până la rezolvarea deplină a conflictului militar polono-sovietic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
