Cum a preluat Putin puterea. Ștefan Popescu: Boris Elțîn nu a avut mână bună, dar nu trebuie subestimat. Putin reprezintă revanșa serviciilor

Boris Elțîn și Vladimir Putin, în timpul predării puterii în 1999. Foto: Kremlin
Boris Elțîn și Vladimir Putin, în timpul predării puterii în 1999. Foto: Kremlin

Boris Elțîn e un personaj istoric mult mai complex decât ni-l imaginăm și nu trebuie subestimat, consideră analistul Ștefan Popescu. Elţin a fost preşedinte al Rusiei până la 31 decembrie 1999. El fusese reales în iulie 1996. În 1999 i-a predat puterea pe atunci tânărului Vladimir Putin, o decizie care azi ne arată că Elțîn nu a avut mână bună.

În ciuda situației economice cumplite după prăbușirea URSS, Boris Elțîn a fost reales președinte în 1996. Slăbit de relația cu oligarhii, problemele majore cu alcoolul, dar și de problemele cardiace de care suferea, Elțîn a făcut un pas în spate în 1999 când i-a predat puterea pe atunci premierului său Vladimir Putin.

Elțîn îi asigura pe americani că Putin este un democrat și are viziuni occidentale. Istoria însă a arătat cât de mult s-a înșelat.

Bill Clinton își arăta convingerea într-o conversație din 1999 cu Boris Elțîn, publicată în 2018 de biblioteca prezidențială a lui Bill Clinton, că istoricii îl vor consemna pe fostul președinte rus ca „părintele democrației rusești”.

2. -imagine fara descriere- (boris_ieltin_bill_clinton_06742900.jpg)

Ștefan Popescu explică rolul pe care l-a jucat Boris Elțîn și cum și-a câștigat popularitatea Putin, a cărui alegere a fost de fapt revanșa serviciilor ruse

Rolul jucat de Elțîn în scurta perioadă de palidă democrație rusă a fost punct în cadrul ultimei ediții a podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat de DefenseRomania și de analistul Ștefan Popescu, doctor în istoria relaţiilor internaţionale și fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al României.

Acesta e de părere că Occidentul a pierdut o șansă mare cu Boris Elțîn iar preluarea puterii de către Putin a fost un proces mult mai complex decât îl vedem azi. Pe lângă alegerea decisivă a unui Elțîn slăbit și erodat, ascensiunea lui Putin a fost un proces în spatele căruia s-au aflat serviciile ruse. Putin a reprezentat revanșa serviciilor după prăbușirea URSS. 

„Eu cred că Occidentul a pierdut o mare șansă cu Boris Elțîn. El a fost un om care nu trebuie subestimat, în ciuda problemelor sale, un om uzat, apropiat de oligarhi. Dar Boris Elțîn e un personaj istoric. El a dislocat în realitatea Uniunea Sovietică. Dacă nu devenea președinte al Federației Ruse și îl disloca pe Gorbaciov nu s-ar fi schimbat nimic. A fost singurul moment scurt de democrație reală a Rusiei.    

Nu a avut mână bună. Probabil a fost și pe fondul uzurii. Dar nu cred că ascensiunea lui Vladimir Putin a fost întâmplătoare. Faptul că a ajuns la Kremlin a fost o revanșă a serviciilor pe fondul prăbușirii Rusiei. Dacă va exista un moment Nikita Hrușciov cred că va veni tot un om de forță din acei siloviki (n.r. - cerc de oligarhi apropiați lui Putin) din jurul puterii”, a punctat Ștefan Popescu.

3. Boris Elțî... (putin-boris-eltin_55969100.jpg)

Boris Elțîn în 1999, pe atunci președinte al Rusiei și Vladimir Putin, la vremea respectivă premier. Sursă foto: Kremlin

Acesta a explicat și faptul că Putin încă livrează modelul social de tip sovietic, fapt pentru care are în continuare susținere. Acest model social pe care l-a impus într-o perioadă de criză economică majoră a stat la baza popularității sale.

„Azi, pozițiile ambigue ale unor state precum India, China sau Turcia, precum relația cu alianța OPEC +, a țărilor producătoare de petrol, au făcut ca statul rus să aibă suficiente încasări cât să continue războiul chiar dacă s-a erodat. Rusia păstrează astfel acest model social de tip sovietic. Marea popularitate a lui Vladimir Putin tocmai asta a adus nou după catastrofa economică care a coincis cu perioada de deschidere a lui Boris Elțîn”, a mai explicat Ștefan Popescu.

Podcastul integral Obiectiv EuroAtlantic unde Ștefan Popescu analizează simulacrul de scrutin electoral din Rusia, „Putin, 87%: Undă verde pentru războiul Rusiei. Europa care nu are voie să repete greșelile din anii 1930”   

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel