EXCLUSIV  Cum a rămas Mănăstirea Putna în interiorul granițelor României. Povestea locului supranumit „Ierusalimul Neamului Românesc”

În 1871, atunci când avea loc Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, Mihai Eminescu numea Mănăstirea Putna drept „Ierusalimul Neamului Românesc”. Chiar dacă se afla sub ocupație austro-ungară, autoritățile din Bucovina au sprijinit tacit evenimentul care a reunit toată elita intelectuală românească. Printre personalitățile care au contribuit la organizarea evenimentului se numără Ioan Slavici, A.D. Xenopol și Grigore Tocilescu.

După aproape jumătate de secol, în 1918, visul secular al generației pașoptiste avea să se împlinească, iar Bucovina, dar și Basarabia, Transilvania și Banatul aveau să se unească cu Regatul României în urma Primului Război Mondial. A urmat perioada interbelică, marcată de o dezvoltare economică a noilor teritorii românești, dar și de un zbucium social în concordanță cu realitățile europene de la acea vreme. 

La 26 iunie 1940, după un tratat secret semnat cu Germania pe 23 august 1939, Uniunea Sovietică dădea un ultimatum României prin care îi solicita cedarea imediată a Basarabiei și, ca despăgubire pentru exploatarea acesteia, partea din Bucovina a cărei populație este mai „legată de Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională.“

Cum a fost salvată Mănăstirea Putna

Pe 28 iunie, trupele române au început să se retragă atât din Basarabia, cât și din Bucovina, acestea primind dispoziție să nu deschidă focul asupra forțelor sovietice care intrau în teritoriile românești.

După ce nu s-au putut constitui comisii româno-sovietice care să stabilească noua graniță între Regatul României și Uniunea Sovietică și după ce forțele URSS înaintau în interiorul țării fără a mai ține cont de cerințele din Ultimatum și de faptul că ocupau localități cu populație românească, inclusiv Ținutul Herța care făcuse parte din România încă de la formarea statului la 11 decembrie 1861 și care nu fusese niciodată sub ocupație austro-ungară ori rusească, un maior a reușit să îi oprească.

Fiind la conducerea Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie, maiorul Valeriu Carp a fost informat de unul dintre soldați: „Se vede Putna!“. Astfel, conștientizând faptul că retragerea ar fi însemnat ocuparea Mănăstirii Putna de către sovietici, fără să mai țină cont de ordinele superiorilor, maiorul Carp a spus:

„De aici nu ne mai retragem, peste Putna nu se trece. Mergeți la unități și organizați-vă poziții de apărare, și dacă rușii mai înaintează un pas, din ordinul meu și pe a mea răspundere, deschideți focul”, conform mărturiei din memoriile de război ale colonelului Ioan Ambrosă.

În următoarele trei zile, șapte delegații sovietice au presat Batalionul 3 Infanterie să se retragă, ceea ce ar fi însemnat că se deschidea accesul spre șoseaua care mergea în România. Cu toate acestea, forțele române conduse de Valeriu Carp au rezistat la nord de localitatea Vicovu de Sus. Deși ordinul superiorilor interzicea deschiderea focului împotriva trupelor bolșevice, ar fi existat schimburi de gloanțe între cele două părți.

Locuitorii vârstnici din zonă mai povestesc faptul că soldații conduși de Valeriu Carp au deschis focul asupra forțelor URSS chiar la nord de Vicovu de Sus, pe drumul către Crasna. Astfel, potrivit tradiției populare, locul în care soldații sovietici au căzut reprezintă exact granița actuală a României, aceasta fiind trasată drept, fără a se mai ține cont de formele de relief din zonă, ci de locul în care înaintarea bolșevicilor a fost oprită.

România a reușit să recupereze pentru o scurtă perioadă atât nodul Bucovinei, cât și Basarabia, însă după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial s-a revenit la granițele din 1940, consfințite în nordul țării de Batalionul 3 al Regimentului 16 Infanterie, singura unitate a avut curajul să deschidă focul împotriva forțelor sovietice și, astfel, să mențină Sfânta Mănăstire Putna și mormântul lui Ștefan cel Mare în interiorul granițelor României.

CITEȘTE ȘI  -  EXCLUSIV  „Tradiția“ de la frontiera româno-ucraineană. Vameșul mi-a spus tranșant: „Înapoi în România!“

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News