Cum a ratat România șansa fondurilor europene

Unknown-2
Unknown-2

România a utilizat mai puțin de 10% din fondurile europene nerambursabile pe care ni le-a pus la dispoziție Bruxelles-ul. A reușit astfel să atingă cel mai slab nivel de absorție în rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene și promite să ajungă cea mai săracă țară din Uniune. Mai are doar un singur stat de depășit, Bulgaria. 

Bruxelles-ul a pus la dispoziția României  20 de miliarde de euro ca fonduri nerambursabile în perioada 2007-2013. Scopul era de a reduce diferența de dezvoltare între România, fostă dictatură comunistă, și Europa de Vest, în special în domeniul infrastructurii, scrie Jonas Mercier, de la AFP.

Un raport guvernamental cu privire la situația șantierelor rutiere finanțate cu fonduri europene constata, la începutul lui noiembrie, că întârzierile sunt cauzate mai ales în partea de executare a proiectelor.

"Probleme nu se înregistreaza doar în partea de aplicare a proiectelor, ci și în partea de gestionare de către autorități", a declarat pentru AFP Septimiu Pârvu, un adjunct al directorului Asociației Pro Democrația.

Deși finanțarea este europenă, Guvernul român este cel care evalueaza și aprobă proiectele și aplicarea lor. Bruxelles-ul a blocat în octombrie plata fondurilor în domeniile transporturilor, dezvoltării regionale și ameliorării competitivității, după ce a constatat "deficiențe grave în sistemul de gestionare". La începutul anului, fondurile destinate dezvoltării resurselor umane au fost suspendate din același motiv.

România se așteaptă să suporte penalizări în valoare de aproximativ 800 de milioane de euro, din cauza erorilor comise până în prezent. În cazul în care absoarbe mai puțin de 40% până la sfârșitul lui 2013, ar putea să piardă până la 6,7 miliarde de euro, potrivit ministrului român pentru Afaceri Europene, Leonard Orban.

Fondurile aferente perioadei 2007-2013 pe care nu va reuși să le cheltuiască vor fi redirecționate către state membre, în mod proporțional cu contribuția lor la bugetul UE.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel