Andra a vorbit despre copilăria sa care a stat sub semnul muzicii, dar și despre decizia pe care a luat-o, la un moment dat, când a ales ca soțul ei, Cătălin Măruță, să-i ia locul tatălui în postura de manager.
"A fost alegerea mea să studiez muzica, iar părinților le mulțumesc că m-au sprijinit și mi-au permis să îmi urmez visul. Copilăria mea nu a fost una clasică, dar a fost foarte fericită. Am avut, de mică, multe concerte, dar și multe satisfacții. Acasă am fost răsfățată de frații mei și m-am simțit mereu foarte iubită", a spus Andra pentru viva.ro.
"A fost o tranziție firească, nu un moment delicat. Eu am încercat să lucrez și cu un alt manager, nu un membru al familiei, dar nu a funcționat colaborarea pentru că eram obișnuită cu o persoană care știe totul despre programul meu, despre nevoile mele și mi se părea greu să comunic cu un străin. Cătălin era alegerea cea mai potrivită, mă însoțea adesea, știa totul despre cariera mea și lua decizii ca și cum ar fi ales pentru el însuși. Nicio secundă nu s-a pus problema ca tatăl meu să nu fie de acord, s-a bucurat că a putut să preia Cătălin, că înțelegea domeniul și a putut să se muleze", a spus artista.
Citește și:
Cum a scăpat Andra de șapte kilograme, în două luni
Andra are doi copii mari și un fizic de invidiat, după ce a reușit să slăbească 7 kilograme în două luni. Artista a dezvăluit care este secretul pentru silueta pe care a căpătat-o și pentru a ajunge într-o formă fizică foarte bună, conform Spynews.
Dieta ușoară cu care Andra a scăpat de șapte kilograme, în două luni
Andra este mama a doi copii și o artistă foarte îndrăgită. Vedeta a luat câteva kilograme în plus în timpul pandemiei, dar a reușit să le dea jos cu ajutorul unui truc destul de simplu și la îndemâna oricui. Artista a acumulat câteva kilograme în plus în timpul pandemiei, dar cu ajutorul unui truc destul de banal, a reușit să scape de ele. Ea a spus că a înjumătățit toată mâncarea pe care o consuma într-o zi.
"Trebuie să îți mărturisesc, că m-a vizitat una dintre surorile mele exact înainte de 1 Decembrie, am văzut că a slăbit în momentul acela vreo șase-șapte kilograme și am zis că dacă ea poate și eu pot. Așa că de la 1 Decembrie m-am apucat să țin o dietă, vorba vine dietă, pentru că nu este vreun regim special. Practic am înjumătățit mâncare pe care o consumam într-o zi", a menționat artista.
Artista a mâncat ce și-a dorit în pandemie
Andra a mai spus că în pandemie a mâncat foarte mult, deoarece a simțit că este meritul ei, după 20 de ani de carieră, fără niciun fel de restricție.
"Eu în pandemie am mâncat foarte mult. Cumva, am simțit că e meritul meu după 20 de ani de carieră, să mănânc ce vreau eu, fără niciun fel de restricție. Kilogramele s-au tot adunat, am făcut 70 de kilograme, iar la un moment dat am simțit să fac lucrul acesta. Iar acum am 64, am 63,50 de fapt. Sper să fie tot în scădere și să ajung la kilogramele dorite", a mai spus vedeta.
Vezi și: Andra, despre jignirile pe care le primește: Vor să rănească pentru că sunt nefericiți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News