EXCLUSIV  Cum a refuzat Regele Mihai o invitație „întrucât cineva i-ar fi șoptit că la masă urma să ia parte și Iliescu”. Realitatea a fost alta, iar zvonul cu Iliescu, doar un pretext

Începusem să colaborez la BBC în octombrie 1990, iar din 1991 făceam regulat comentarii pe teme bisericești. Unul dintre redactori m-a întrebat dacă aș vrea să merg pe 26 aprilie, când Regele sosea acolo, la Putna. Cu toată admirația mea pentru Regele Mihai I – am răspuns –, preferam să petrec Săptămâna Mare și Învierea în București; eram publicist, totodată, lipsit de mobilitatea ziariștilor. M-am oferit să vorbesc cu ÎPS Pimen, rugându-l să dea o declarație BBC-ului. Apreciasem public propunerea sa ca Statul să retrocedeze Bisericii toate proprietățile confiscate de regimul comunist, astfel încât aceasta să poată plăti salariile clericilor din fonduri proprii. În cele din urmă, mi-a telefonat directorul Secției Române a BBC-ului, Cristian Mititelu, rugându-mă să-l însoțesc la Putna. Nu puteam refuza, iar la întoarcere i-am mulțumit pentru prilejul oferit.

Când am sosit la Putna, Regele tocmai ieșea din biserica mânăstirii, unde fusese întâmpinat, așa cum se cuvenea, cu Crucea și cu Evanghelia. În curtea mânăstirii și în incinta ei se strânseseră câteva sute de oameni, între care un țăran bătrân, îmbrăcat în costum popular bucovinean şi ținând în mână un portret oficial al Regelui Mihai I salvat, poate, de cel care îl agita. Arhiepiscopul Pimen își scosese engolpionul de la gât și își pusese o reverendă uzată, părând un călugăr anonim, spre a evita abordările. Recunoscându-mă, Arhiepiscopul m-a îmbrățișat, întrebându-mă cu cine sunt, adăugând după răspunsul meu: „Vă rog să veniți amândoi la masă cu Majestățile Lor; o să-l trimit pe secretarul meu să vă aducă”.

Masa de prânz, așternută la stăreție, a început la ora 14.30. S-au servit 29 de feluri de mâncare de post. De două ori, Regele a trebuit să se ridice și să iasă în pridvorul stăreției spre a răspunde aclamațiilor. Pe la asfințit am plecat spre locuința unui cantonier silvic, unde aveam să dormim după întoarcerea de la slujba de Înviere, trecând mai întâi pe la oficiul poștal al comunei Putna, de unde Cristian Mititelu a transmis o corespondență la Londra. Se înnoptase atunci când am revenit la mânăstire. Parcarea era plină de mașini și continuau să sosească ziariști. La ora 20, Regele a ținut o conferință de presă în sala centrală a stăreției.

Arhiepiscopul Pimen a început slujba de Înviere după rânduială, la ora 23, iar la miezul nopții a ieșit din biserică, în fruntea soborului, cu o făclie aprinsă în mână, rostind: „Veniți și luați lumină!”.

Am plecat după un ceas la cantonul unde aveam să dormim, deși aș fi stat până la sfârșitul Liturghiei, așa cum au făcut gazdele noastre. Era o familie de creștini autentici, cu trei copii, care ținuseră tot postul și stătuseră la biserică până la patru dimineața, la întoarcere așezându-se la masa la care ne-au poftit și pe noi. După un somn de câteva ore, am plecat spre Curtea de Argeș, unde Regele avea să vină a doua zi de Paști, oprindu-ne la un hotel din Poiana Brașov. Acolo am aflat că în acea primă zi de Paști, în care, însoțit de suită, Regele sosise cu avionul la București, sute de mii de oameni ieșiseră pe străzile orașului să-l aclame. Mai întâi luase parte la slujba Vecerniei („Învierea mică”) de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, unde Patriarhul Teoctist îl trimisese pe episcopul-vicar patriarhal Teofan să slujească. În aceeași zi, Patriarhul îl poftise pe Rege la prânz, împreună cu suita, însă invitația nu a fost onorată întrucât cineva i-ar fi șoptit monarhului că la masă urma să ia parte și Ion Iliescu. În realitate, Regele a evitat invitația întrucât i se spusese că Patriarhul e „compromis”, zvonul cu Iliescu fiind un pretext. Cinci ani mai târziu, în 1997, Regele, împreună cu Principesa Ana, lua parte la o Liturghie slujită de Patriarhul Teoctist, acesta pomenindu-l ca suveran de drept („Mai întâi, pomenește, Doamne, pe Majestatea Sa Regele Mihai I și pe Doamna Sa Ana”) după Prefacere.

A doua zi de Paști, 27 aprilie 1992, am ajuns la Curtea de Argeș împreună cu Cristian Mititelu la câteva minute după începerea Liturghiei. Vasta curte a mânăstirii era înțesată de câteva mii de oameni, alții erau strânși de-a lungul drumului și dincolo de Fântâna lui Manole ori spre șoseaua spre Albota... Am pătruns în biserica mânăstirii unde nu erau mai mult de 40-50 de persoane. Fusese trimis și aici, întrucât episcopul locului, Calinic, lipsea, plecat la românii din Albania, să slujească ÎPS Nifon, celălalt episcop-vicar patriarhal. Liturghia începuse, era freamăt în biserică, zgomot, mulți ziariști, mi-am făcut păcate dând lămuriri unei redactoare a Televiziunii daneze și alteia de la TVR... Sosind, Regele a fost întâmpinat de episcop și condus în Sfântul Altar, unde a intrat prin Ușile Împărătești. Am avut șansa să fiu martorul unei scene istorice, Regele Mihai fiind ultimul monarh învestit cu acest privilegiu datând din vremea împăraților bizantini, considerați „episcopi auxiliari” sau „episcopi ai treburilor din afară”. Celelalte două privilegii de aceeași natură fiind luarea Sfintei Împărtășanii cu propria mână (de care, din smerenie, Regele Mihai I nu a uzat niciodată) și înmânarea cârjei arhiereilor aleși. Cu numai opt zile înainte de abdicare, învestise doi mitropoliți (unul dintre ei fiind viitorul Patriarh Justinian) și un arhiepiscop.

Văzându-l pe Rege că iese, tot prin Ușile Împărătești, din Altar, m-am dus în pronaos, lângă mormintele lui Carol I și Reginei Elisabeta, de care monarhul s-a apropiat urmat de micul nepot, prințul Nicolae, în vârstă de șapte ani, îmbrăcat în costum, cu cravată, ținând cu amândouă mâinile o lumânare mai înaltă ca el.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News