Cum a reușit Lituania să renunțe în totalitate la gazul rusesc. ”Dacă putem face asta, o poate face și restul Europei!"

În urmă cu doisprezece ani, administratorul companiei lituaniene Rokas Masiulis a primit un nou loc de muncă cu un obiectiv ambițios: să pună capăt dependenței țării sale de gazul rusesc. 

În noul său post de șef al Klaipėdos Nafta, un operator de terminal petrolier controlat de stat, Masiulis, urma să supravegheze punerea în funcțiune și punerea în funcțiune a unui terminal plutitor de gaz natural lichefiat (GNL) în largul coastei baltice a Lituaniei.

Nava – care a fost numită ”Independența” și a intrat în funcțiune în 2014 – a fost construită pentru a se asigura că consumatorii lituanieni pot primi gaz în continuare, chiar dacă relațiile politice cu Rusia s-au înrăutățit într-o asemenea măsură încât aprovizionarea din est a trebuit să fie întreruptă, potrivit Politico.

"Dacă putem face asta, o poate face și restul Europei!"

Reducerea livrărilor profitabile de gaz ale Rusiei către Occident este o provocare cheie cu care se confruntă liderii europeni, în timp ce își dezvoltă răspunsul la asaltul Moscovei asupra Ucrainei și caută să distrugă cufărul de război al Kremlinului. 

"Cu ani în urmă, țara mea a luat decizii care astăzi ne permit, fără nicio durere, să rupem legăturile energetice cu agresorul. Dacă putem face asta, o poate face și restul Europei!" a postat pe Twitter președintele lituanian Gitanas Nausėda. 

Țara a mai spus că va înceta să cumpere petrol rusesc, deși rămâne conectată la rețeaua de electricitate rusă.

Germania, un caz deosebit 

Un caz deosebit este Germania, puterea industrială a Europei, care generează aproximativ 15% din electricitate din gaz și care își aprovizionează aproximativ jumătate din gazul din Rusia.

Ministrul german al Climei și Economiei, Robert Habeck, a declarat că va dura până în 2024 pentru ca Germania să renunțe la gazul rusesc, lăsând parlamentarii de la Kiev din ce în ce mai frustrați.

Gazul rusesc alimentează mașinăria de război

”Atâta timp cât Occidentul continuă să cumpere gaz sau petrol rusesc, sprijină Ucraina cu o mână, în timp ce sprijină mașina de război rusească cu cealaltă mână”, a declarat ministrul de Externe ucrainean Dmytro Kuleba reporterilor la începutul lunii aprilie. 

”Nu înțelegem cum poți face bani din sânge”, a declarat președintele Volodymyr Zelenskyy.

Soluția Lituaniei: unitatea de regazificare a stocării plutitoare

Independența Lituaniei, așa-numita unitate de regazificare a stocării plutitoare, sau FSRU, ar putea oferi un studiu de caz util pentru cei care doresc să se îndepărteze de gazul rusesc. GNL este pompat pe navă de pe o navă de transport, unde este transformat înapoi în gaz pentru utilizare sau depozitare.

Sistemele FSRU pot fi construite relativ rapid – durata proiectului este estimată la între unu și trei ani – și necesită, în general, mai puține autorizații de planificare decât un echivalent permanent pe teren. Ele pot fi mutate din loc în loc și schimbate cu unități mai mari sau mai mici, după cum este necesar, cu o ușurință relativă.

Pentru o țară precum Germania, care are nevoie de aproximativ 90 de miliarde de metri cubi pe an, un astfel de sistem ar putea fi totuși util ca parte a unui set mai larg de soluții care ar putea include și conducte de gaz din zăcămintele de gaze norvegiene și olandeze, precum și măsuri de economisire a energiei.

Italia, Țările de Jos și Estonia au spus că se uită la proiecte FSRU, în timp ce Berlinul plănuiește trei astfel de unități care ar putea livra 27 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.

Letonia și Estonia au mai spus că vor pune capăt importurilor de gaze rusești. Regiunea nu este încă conectată la rețeaua de gaz la nivelul UE, lucru care se va întâmpla în mai, când un conector către Polonia va fi finalizat parțial.

Deși Lituania nu mai cumpără gaz rusesc pentru consumul intern, gazul rusesc încă curge prin rețeaua sa de conducte către enclava rusă Kaliningrad.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News