Bursucu', pe numele său real Adrian Cristea, partenerul de emisiune al lui Teo Trandafir de la Kanal, ajunsese la 135 de kilograme. Apoi a slăbit în timp record. Cum a reușit? Aflați în rândurile de mai jos.
Publicitate
”Nu am avut un moment în care să spun gata, de acum încep să slăbesc! și nu m-am lăsat de alimentele interzise, dar încerc să nu le mai consum atât de des. Pur și simplu mi-am spus, la un moment dat, că vreau să încerc să duc un stil de viață mai echilibrat.
Am început să alerg, iar unul dintre oamenii care m-a motivat foarte tare a fost Mihai Morar, îl vedeam că face zilnic asta; mi-am spus ia să încerc să fac și eu așa... Apoi am luat exemplul colegei mele, Anca Ciota, al Adina Buzatu, Adinei Halas, Otnielei Sandu etc. Doar că, înainte să fac treaba asta, m-am uitat la mine, în oglindă, și mi-am zis Adi, știi că oamenii aceștia fac lucrurile foarte serios, iar tu nu poți să faci o zi ca ei, apoi patru nu… și tot așa!
Astfel, în momentul în care am decis să intru în această echipă, am spus că mă țin de program timp de minimum șase luni. După perioada aceasta, am văzut rezultatele… în momentul ăsta am 22 de kilograme în minus, dar e loc de mai bine.
În ceea ce privește alimentația, n-am renunțat la absolut nimic, dar vă spun ce încerc să consum, în general: dimineața mănânc un terci, adică pun lapte de migdale, fulgi de ovăz, pe care le amestec la thermomix sau blender, apoi torn combinația aceasta peste fructe congelate. Conține 300 de calorii... La prânz mănânc fie un piept de curcan cu salată, fie frigărui, sau doar o salată, în orice caz, cât mai sănătos posibil și cât mai echilibrat.
Iar seara, fie optez pentru o salată, fie mănânc două sandwich-uri alcătuite din pâine crocantă cu brânză light, sau somon afumat, sau prosciutto, și asta e tot. Fără ronțăială, asta e marea problema!
Dar mai scap și la altele… spre exemplu dacă mâine mâncăm la serviciu pizza sau fripturi și cartofi prăjiți, după aceea în 3-4 zile echilibrez balanța, ca să mențin greutatea la care am ajuns. După părerea mea, dieta este un stres, nu te ajută să slăbești, tocmai de aceea am optat pentru varianta mâncare echilibrată-sport. Alerg zilnic, și am ajuns să parcurg chiar și 10 km pe zi”, a spus Bursucu' într-un interviu pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu