Edilul Capitalei susține că situația juridică în care se află RADET nu afectează furnizarea apei calde în București.
Primarul General, Gabriela Firea: "Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice are absolut toate facturile de la ELCEN în termen, nu există factură a cărei scadență să fie depășită. Subliniez, pentru a clarifica situația existentă și pentru ca populația să nu aibă motiv de îngrijorare, că toate sumele datorate în prezent sunt facturi curente. Ca de fiecare dată, asigurarea acestui tip de serviciu public către populație este în atenția noastră permanentă, tocmai pentru că este unul esențial pentru calitatea vieții în Capitală. De altfel, la cea mai recentă ședință CGMB, a fost aprobat proiectul pe care l-am propus consilierilor generali, de înființare a două noi companii, în scopul continuării serviciul de alimentare cu energie termică. Este un pas important, a existat consens, semn că toți decidenții au înțeles importanța acelui vot".
"Precizăm că scadența facturilor dintre ELCEN și furnizorii de gaze este tot de 90 de zile, ca și cele dintre RADET și ELCEN, așadar și acele facturi sunt în termen și nu se pune problema vreunei depășiri a termenelor de plată. Ca urmare, apreciem că declarațiile administratorului special al ELCEN cu privire la existența vreunui risc nu se susțin", se arată într-un comunicat de presă.
"Deși există întârzieri la plata gazelor în avans de către Primăria Capitalei, acestea nu afectează procesul de furnizare, întrucât, până la data ajungerii la termenul de scadență a primei facturi între RADET și ELCEN, această situație va fi remediată, astfel încât, în continuare, să nu existe facturi depășite. Plățile vor fi efectuate, așadar, până la scadență. Reamintim că situația acestor plăți este generată de neaprobarea bugetului la nivel național, fapt care a făcut imposibilă aprobarea bugetului local al Municipiului București. Faptul că încasările din cotele din impozitul pe venit, în primele trei luni ale anului 2019, au fost din ce în ce mai mici față de prevederile inițiale a dus la imposibilitatea plății in avans a agentului termic. Primăria Capitalei asigură din nou bucureștenii că, indiferent de situația RADET și de divergențele juridice generate de acest subiect, procesul de furnizare nu va fi întrerupt, așa cum nu a fost, de altfel, nici până acum", se arată într-un comunicat al Direcției de Presă a Primăriei Capitalei.
Vezi și: Capitala intră în reparații. Vezi arterele afectate în această primă fază
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News