Cum a ucis BNR creditul de nevoi personale

credit
credit
Alegeri prezidentiale 2024

Banca Națională a României (BNR) a constat că nu se mai acordă creditul de nevoi personale, după ce noile regulamente ale băncii centrale au înăsprit accesul la finanțare. 

Un regulament al BNR de la sfârșitul anului 2011 a limitat condițiile de acordare a creditelor. Astfel, perioada maximă de acordare a creditului de consum a fost redusă la cinci ani, acordarea de credite de consum în valută a fost interzisă. Ulterior, confruntându-se cu o cerere slabă la credite, sistemul bancar a finanțat tot mai puțin consumul populației. Soldul creditului de consum a scăzut cu 4 miliarde de lei într-un an (-6,5%) la 58 de miliarde de lei în decembrie.

Cele mai mari scăderi se întregistrează în dreptul creditului de consum în euro. Însă, în ciuda regulamentelor BNR, clienții nu s-au grăbit nici să ia credite de consum în lei, soldul acestora scăzând cu 6%. La creditul în lei, dobânzile sunt aproape duble față de cele la creditele în euro.

Singura ramură a creditului pentru populației care a înregistrat creșteri în ultimii ani a fost cea a creditului ipotecar, pe fondul derulării programului Prima Casă cu garanții guvernamentale. Subvenționarea riscului de către stat a avut însă un impact limitat asupra economiei, dat fiindcă au fost vândute locuințe vechi. Creditul în lei pentru locuințe a cunoscut, într-adevăr, un avans de 21% anul trecut. Cu toate acestea, însă, soldul creditelor imobiliare în lei este infim, comparativ cu cel al creditelor în euro - 1,8 vs. 31 de miliarde de lei. De altfel, soldul creditelor în euro aproape că s-a dublat de la introducerea programului Prima Casă în 2009.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a criticat de multe ori guvernele României pentru politicile prociclice, pentru că au fost participate la deficiențele de ordin economic ale țării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel