Cum acționează ciupercile magice. Concluziile unui nou studiu cu rezultate neașteptate

Psilocibina este un compus organic natural derivat de dimetiltriptamină fosfatată şi este regăsită în peste 200 de specii de ciuperci. Ingerarea acestui compus duce la deformarea percepţiei timpului şi spaţiului şi produce modificări ale legăturilor senzoriale cu lumea înconjurătoare precum şi experienţe spirituale.

Dacă majoritatea acestor efecte dispar destul de rapid, noul studiu ajunge la concluzia că unele modificări din creier persistă timp de mai multe săptămâni după doze mai mari de psilocibină. Acest studiu este primul care detaliază persistenţa acestor modificări în cazul oamenilor, iar concluziile sale ar putea explica de ce psilocibina este un tratament promiţător împotriva depresiei şi a altor afecţiuni mentale, conform coordonatorului acestui studiu, Dr. Joshua Siegel, psihiatru la Şcoala de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis.

„Dacă există această plasticitate (a creierului) şi avem acest răspuns clinic, ne-am aşteptat la schimbări în conectivitate şi activitate. Acesta este primul studiu care oferă un răspuns convingător în legătură cu aceste lucruri”, a declarat Siegel pentru Live Science.

Alte studii au arătat că psilocibina acţionează prin conectarea la celulele creierului care reacţionează la serotonină, un mesager chimic. Scanările cerebrale ale persoanelor cu şi fără depresie sugerează că psilocibina încurajează unele regiuni ale creierului să formeze noi conexiuni şi să-şi sincronizeze activitatea.

În acelaşi timp, activitatea altor regiuni cerebrale este întreruptă şi desincronizată. Pentru a demonstra aceste efecte, Siegel şi colegii săi au apelat la metode de cartografiere funcţională de precizie, ce implică obţinerea unor mari cantităţi de date legate de activitatea cerebrală de la un număr mic de participanţi. În studiul publicat miercuri în jurnalul Nature, şapte participanţi au fost supuşi unor proceduri de imagistică a creierului prin rezonanţă magnetică funcţională (fRMN), o tehnică ce urmăreşte fluxul sanguin pentru a identifica activitatea din diferite regiuni ale creierului.

Participanţii au primit doze mari de psilocibină sau de ritalin, un stimulant folosit în mod obişnuit pentru a trata tulburările de hiperactivitate cu deficit de atenţie. Apoi, după 1 - 2 săptămâni, subiecţii care au primit psilocibină au revenit pentru a primi ritalin şi invers. Ritalinul a fost folosit drept control în acest experiment pentru că are efecte stimulatoare asupra creierului dar nu are efecte psihedelice. Creierele participanţilor au fost scanate în medie de 18 ori, înainte, în timpul şi la trei săptămâni după ce au primit dozele. Unii dintre ei au fost scanaţi zilnic, fapt care a oferit informaţii despre diferenţele de la o zi la alta în activitatea cerebrală şi a dezvăluit efectele psilocibinei.

Concluziile studiului sunt semnificative: Substanţa psihedelică a dus la o importantă scădere a sincronicităţii în reţeaua cerebrală cunoscută drept „reţeaua neuronală implicită”.

Acest circuit de regiuni cerebrale interconectate cuprinde structurile talamus, ganglionii bazali, cerebel şi hipocamp. Este mai activ atunci când o persoană se gândeşte la sine şi îşi lasă mintea să rătăcească, dar nu se angajează într-o anumită sarcină.

„Aceasta este reţeaua cea mai influenţată de psilocibină. Şi de fapt acest lucru corespunde cu ceea ce credeam despre experienţele psihedelice - legat de ideea dizolvării egoului şi a distorsiunilor în timp şi spaţiu”, conform lui Siegel.

Aceste efecte dispar rapid când subiecţii ies de sub influenţa psilocibinei, dar o scădere a sincronicităţii între reţeaua neuronală implicită şi hipocampul anterior - o structură legată de memorie şi emoţii - s-a menţinut timp de cel puţin 3 săptămâni. Datele obţinute de acest studiu corespund cu cele obţinute de alte studii, conform lui Siegel. Astfel, conform altor studii, psilocibina are ca efect realizarea unor conexiuni cerebrale mai puţin rigide, iar acesta ar putea fi motivul eficienţei deosebite a psilocibinei în tratarea depresiei. Prin trecerea creierului într-o stare mai adaptabilă, conform lui Siegel, psilocibina poate permite producerea unor schimbări pe termen lung în cogniţie. Poate că este vorba în mod specific de desincronizare care acţionează ca un buton de resetare şi le permite persoanelor ce suferă de depresie să-şi redobândească o conectivitate cerebrală mai sănătoasă şi mai dinamică.

„Cu alte cuvinte, psilocibina poate deschide uşa pentru schimbare, permiţându-i terapeutului să-şi conducă pacientul prin ea”, scrie într-un comentariu la studiu Dr. Petros Petridis, psihiatru la NYU Langone Center for Psychedelic Medicine.

Efectul psilocibinei este însă dependent de context, avertizează Siegel. În cadrul studiului, cercetătorii au observat că desincronizarea este mai mică în cazul participanţilor care au fost rugaţi să participe la un exerciţiu cognitiv simplu, de asociere a unor cuvinte cu nişte imagini. Reţeaua neuronală implicită nu este activă în timpul unor astfel de sarcini, ceea ce activează alte regiuni ale creierului mai puţin susceptibile la efectele psilocibinei, conform lui Siegel.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News