EXCLUSIV  Cum am trăit la Paris înaintea Jocurilor Olimpice. A fost de înțeles teama de turiști?

Acum câteva săptămâni a avut loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice la Paris, moment pe care probabil întreaga planetă îl aștepta cu sufletul la gură. Întreaga planetă, cu excepția parizienilor care vedeau această deschidere cu o lipsă de entuziasm acerbă.

Am locuit în Paris timp de câteva luni, în perioada premergătoare acestui eveniment global care avea să aducă mii de turiști în Franța și în particular în Paris. A fost o experiență mai mult decât plăcută, deși în sezonul rece al anului 2023 am fost surprinsă de aproape o lună de zile consecutive de ploaie, fapt de care până și localnicii nu erau prea mulțumiți.

Renovările pentru Jocurile Olimpice începuseră atât pentru monumente, cât și pentru muzee și străzi. Rue de Rivoli, în proximitatea directă a faimosului Louvre, avea benzi întregi oprite pentru renovări, iar schelele împingeau turiștii să meargă pe marginea carosabilului, ocoliți de bicicliști și taxiuri.

În aceeași zonă, chiar în curtea muzeului Louvre, o structură acoperitoare ascundea Arc de Thriomphe du Carrousel, a cărui revitalizare putea fi urmărită de vizitatori prin niște ferestre mici care surprindeau lucrători cu dalte ce restaurau monumentul în văzul turiștilor curioși. Adevărul este că în zonele cunoscute, mă întâlneam destul de des cu mici (sau unele mai extinse) șantiere delimitate de garduri metalice.

Acesta a fost probabil aspectul la care nu mă așteptam aproape deloc cât îmi pregăteam plecarea în orașul luminilor. Auzisem în schimb mult prea multe zvonuri despre traiul la Paris. Birocrația franceză, care s-a dovedit a fi chiar mai solicitantă pentru un străin, a fost unul din pragurile la care mă așteptam.

La fel și apariția ocazională a câte unui mic companion de drum la metrou sau seara în proximitatea tomberoanelor nu m-a surprins prea tare, iar localnicii nu păreau la rândul lor să fie prea speriați de ocazionalul șobolan sau șoarece din stradă. Totuși, până la capătul șederii, micile deranjuri au ajuns să fie doar povești bune de distribuit ulterior.

Nu am avut personal o problemă cu folosirea limbii engleze în oraș și nu am simțit o discriminare la care mă așteptam din cauza cetățeniei române. Curios era că toți străinii întâmpinau aceleași dificultăți birocratice atunci când venea vorba de cazări, chirii, abonamente de mijloace de transport în comun și altele. Dar adevărul este că există alternative bune pentru străini și te poți adapta relativ ușor.

M-am acomodat cu stilul francez de trai. Dimineața este binevenit un produs de panificație proaspăt de la orice patiserie. Oricum este aproape imposibil să treci pe lângă orice brutărie sau patiserie fără să te oprești numai din cauza mirosului dulce puternic. Iar, cum eu aveam norocul să am una la gura de metrou de lângă casă, îmi sacrificam constant câteva minute bune la coadă.

Metroul era aproape. Nu numai de casă, ci de cam orice loc în care mă puteam duce în oraș. Era aproape și era rapid, împânzea foarte bine orașul și era deschis până foarte târziu. Ce-i drept, uneori timpul de așteptare se mărea subit de la câteva minute la aproape un sfert de oră, dar orice problemă era raportată prin aplicația de transport de care parizienii beneficiază. Dimineața era cu adevărat deranjantă o astfel de întârziere pentru toți rezidenții, dar nu îi oprea din a se opri pentru croissantul sau cafeaua din drumul către muncă sau facultate.

Nu prea poți sta cu supărarea întârzierii metroului în orașul ăsta pentru că ieși și vezi străduțele, monumentele impunătoare, micile fântâni sau statui care par aruncate aleatoriu pe stradă și în piațete, iar în astfel de momente mirarea este incontrolabilă, iar schelele devin aproape invizibile. Deși trebuie să recunosc că panourile publicitare de pe Opera Garnier sunt, în continuare, un motiv de dezamăgire pentru mine. Străin sau nu, după muncă te poți bucura într-un mod poate clișeic de un pahar de vin la una din terasele cu măsuțe înghesuite pe marginile străduțelor sau de o seară de jazz live. La sfârșit de săptămână piața și discutatul cu producătorii sunt o necesitate.  

Ceva ce am remarcat la francezi este capacitatea aceasta de a delimita micile experiențe negative zilnice de dorința de a-ți aloca mici bucurii compensatorii. Nu mi s-au părut reci sau dezinteresați ca fire, așa cum poate mulți îi acuză, ci doar concentrați pe propria lor experiență de viață cotidiană.

Spre final începusem să înțeleg agitația generală a localnicilor cu privire la venirea multor turiști pentru Jocurile Olimpice care urmau, poate pentru că deja mă obosise aglomerația fără să-mi dau seama sau poate pentru că îmi însușisem o fracțiune din acest stil parizian de viață. Am plecat de acolo înțelegându-le indignarea și poate și puțina aroganță și înfumurare pe care o au la nivel conceptual față de turiști.

Deși trebuie să recunosc că pe aceasta din urmă o accept mai puțin, până la urmă și eu tot o turistă am fost, chiar și cu șederea prelungită pe care am avut-o. Nu este vorba în speță de xenofobie, cât este mai de grabă o temere de a crea o agitație suplimentară într-un oraș care este deja obositor de îngrămădit. Totuși cred că au reușit în ultimă instanță să gestioneze frumos valul de iubitori de sport care au venit în vară la Paris pentru că am convingerea ca parizienii vor reveni elastic la normalitatea lor. Și până voi reveni și eu la aceasta, pot spera doar că o voi încorpora pe străzile micului Paris, deși aici poate lipsește patiseria și localurile de jazz din abundență.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News