Aceste "derivate" din grâu care, la o adică, sunt tot soiuri de grâu, sunt considerate adevărate mine de aur pentru planeta Pământ.
Cu aproximativ 100 de ani în urmă, tehnicianul fitosanitar Arthur Watkins a început o misiune de colectare a probelor de grâu din diverse țări. El a cerut consulatelor și agenților economici britanici să îi trimită grâu de pe piețele locale, iar aceștia au răspuns pozitiv. Eforturile lui Watkins au avut un impact semnificativ, și asta pentru că, mai nou, s-au pus bazele unei colaborări între Marea Britanie și China, țări care au reușit să secvențieze ADN-ul tuturor celor 827 de soiuri de grâu colectate, scrie The Guardian. Aceste soiuri au fost cultivate în apropiere de Norwich, la Centrul John Innes, pe parcursul ultimului secol.
Secvențierea ADN-ului a dus la descoperirea unor gene noi, dintre care unele sunt acum utilizate pentru a dezvolta soiuri de grâu rezistente la boli și cu randamente mai mari. Printre acestea se numără și un soi de grâu capabil să crească în soluri saline, o premieră în lumea științei. Astfel, cercetătorii de la Universitatea Agricolă din Punjab sporesc la foc continuu aceste eforturi, lîncercând să găseasă rezistența cea mai bună și de durată la boli a cerealelor cu ajutorul semințelor obținute de la Centrul John Innes. Unele tulpini colectate au chiar potențialul de a reduce dependența de îngrășămintele pe bază de azot, care reprezintă o sursă majoră de emisii de carbon.
Oamenii de știință sunt convinși că această descoperire este o adevărată „mină de aur”, subliniind impactul major pe care îl poate avea asupra securității alimentare globale, în contextul creșterii provocărilor climatice. Cu astfel de soiuri noi, rezistente la efectele adverse ale îngrășămintelor și la secetă, populația globului ar avea pâine pentru încă cel puțin 10.000 de ani, spun experții care au realizat mai multe simulări în acest sens.
Simon Griffiths, genetician la Centrul John Innes, reamintește în rapoartele sale de lucru că grâul a avut un rol esențial în istoria omenirii, susținând dezvoltarea civilizațiilor în diverse regiuni și roagă populația să fie mai atentă atunci când vine vorba de risipa alimentară. Astăzi, o cincime din caloriile consumate la nivel global provin din grâu, grâu care devine, se pare, indispensabil pe măsură ce populația mondială continuă să crească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu