Următorul telefon din seria Galaxy, produsă de coreenii de la Smsung, Samsung Galaxy S4, ar putea fi lansat oficial în luna februarie.
Pe internet a fost publicat un clip cu conceptul Samsung Galaxy S4. Cele mai noi zvonuri pun că telefonul va fi ultra-subțire și va avea tastatură laser. Cu alte cuvinte, tastatura va fi proiectată pe birou si o veți putea folosi la fel ca pe cea de PC.
Conform estimărilor specialiştilor, Samsung Galaxy S4 va avea un ecran de 5 inch, intrând practic în într-o nouă eră denumită "phablet". De asemenea, telefonul va fi Full HD, având un display de 1080p şi o rezoluţie de 440ppi (adica identic cu cel al HTC Droid DNA).
Mai mult, susține publicatia Press Blue, Samsung Galaxy S4 va fi primul terminal care vine echipat cu un ecran flexibil.
În încercarea de a câştiga războiul cu rivalul Apple, noul terminal va avea, se pare, o cameră foto de 13 MP. Informaţia a apărut pe internet în urma unui document intern publicat de un angajat al companiei.
Cei mai mulţi analişti susţin că Samsung va lansa oficial Galaxy S4 în cadrul Mobile World Congress 2013 organizat la Barcelona, în luna Februarie, însă există specialişti care sunt de părere că Galaxy S4 este prea important pentru a nu-i organiza un eveniment separat si dedicat exclusiv lui.
Până acum Samsung a refuzat să comenteze orice zvon despre acest smartphone.
Potrivit idesigntimes, preţul de pornire al Samsung Galaxy S4 va fi de 599 de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu