Conf. univ. dr. Firuța Tacea, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (Universitatea din București), a fost invitată la emisiunea DC Edu, de pe DC News și DC News TV, unde a explicat cum ar trebui să fie un profesor.
Conf. univ. dr. Firuța Tacea susține că profesorii ar trebui să fie văzuți ca deținând competențe comparabile cu profesioniștii din orice alt domeniu de activitate. Aceasta își argumentează punctul de vedere în contextul în care pregătește viitori profesioniști în domeniul educației.
„Cum ar trebui să fie profesorul în secolul XXI? Pendulăm între două extreme: între mentalități retrograde, care există în sistem, și necesitatea înnoirii. Cum ar trebui să fie profesorul secolului XXI?”, a întrebat profesorul Sorin Ivan.
„O să dau un răspuns cât pot eu de pragmatic pentru că venind dintr-o facultate care îi pregătește pe studenți să devină profesioniști în domeniul educației, nu aș putea să răspund altfel. L-aș vedea pe profesor ca deținând acele competențe comparabile, compatibile, cu ale oricărui profesionist din oricare alt domeniu de activitate. Spun asta și cu o direcție anume. Spun asta pentru a încerca să eliminăm acea percepție conform căreia vor sau încearcă să devină profesori acei absolvenți care anticipează sau chiar constată că nu au succes în alte domenii de activitate.", a spus conf. univ. dr. Firuța Tacea.
Aceasta a evidențiat importanța componentelor etice în munca profesorului, dat fiind că acesta interacționează direct cu oamenii și influențează societatea prin formarea individului. În plus, subliniază necesitatea unei componente suplimentare de reflexivitate în pregătirea profesorilor, care să primeze în fața aspectelor tehnice standardizate, pentru a-i ajuta să își dezvolte și să își îmbunătățească abilitățile și practicile didactice în mod continuu.
„Din punctul meu de vedere, profesorul trebuie să fie un profesionist compatibil cu oricare dintre profesioniștii care desfășoară o activitate cu mari beneficii sociale, ba mai mult, cu câteva componente în plus în achizițiile lui.
Componentele de natură etică pentru că lucrează cu oameni, lucrează pentru societate, formează oameni, are intervenție asupra ființe umane, directe, imediate, nemijlocite și cu încă o componentă suplimentară, aceea a reflexivității, pentru că pentru a fi pilot treci printr-un program de formare care are foarte multe componente tehnice, dar pentru un profesor, cred că dimensiunea reflexivă ar trebui să rămână o prioritate, dincolo de aspectele standardizate, posibil de pus într-un program prin care el să treacă pentru a dobândi ceva ce-i va folosi în calitate de profesor. Așa îl văd.", a spus conf. univ. dr. Firuța Tacea la emisiunea DC Edu de pe DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News