Victor Ponta și Crin Antonescu a negociat, luni seară, în biroul de la Senat al liderului PNL, viitorul proiect al Constituției, documentul urmând a fi depus mâine în cadrul Forumului Constituțional.
Potrivit gandul.info, printre cele mai importante amendamente, regăsim:
- Antonescu a propus ca data alegerilor să fie între 1 aprilie şi 1 noiembrie, ceea ce ar devansa cu aproximativ o lună alegerile prezidenţiale din 2014
- partidul care are cel mai mare număr de mandate face propunerea pentru postul de premier, iar preşedintele nu are dreptul să o refuze
- moțiunile de cenzură se vor numi moțiuni de cenzură constructive, iar Opoziția este obligată să vină în Parlament și cu propunerea de premier
- moțiunile simple se votează în plenul reunit, majoritatea putând demite ministrul
- referendumul pentru demiterea preşedintelui poate duce şi la dizolvarea Parlamentului, dacă se înregistrează la vot o majoritate de voturi împotriva propunerii de demitere.
- atribuţiile CCR în ceea ce priveşte analizarea constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului să vizeze doar situaţiile în care sunt afectate valori sau principii consituţionale
- Premierul va reprezenta ţara la Consiliul European, cu excepţia cazurilor în care se discută probleme de securitate şi politică externă a Uniunii Europene
- mandatele președintelui și al parlamentului vor fi de 4 ani. Parlamentul rămâne bicameral
- În cazul remanierilor guvernamentale, preşedintele nu va mai avea nicio posibilitate de respingere a celor propuşi, Parlamentul, prin comisiile de specialitate, urmând să dea un aviz persoanelor desemnate
- Liderii USL au stabilit ca preşedintele CSM să fie ales din rândul judecătorilor, iar numărul de membri ai CSM urmând să fie mărit de la 19 la 21
- De asemenea, interceptarea telefonică şi a corespondenţei se poate face doar cu ordin judecătoresc, doar în cazurile speciale fiind necesar doar acordul procurorului, dar acesta va trebui să obţină mandat de la judecător în 48 de ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu