Cum arată Paştele după gratii şi ce bucate vor primi deţinuţii din toate penitenciarele din ţară

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Atmosfera sărbătorilor pascale se va face simţită înclusiv în penitenciare. Astfel, toți deținuții vor mânca pe săturate preparate tradiționale de Paște.

Cele peste 23.000 de deținuți care se află în închisori din România vor avea parte de un meniu tradițional de Paște, dar se vor bucura extra de câteva programe speciale care să-i aducă în atmosfera sărbătorilor, au declarat reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), potrivit Gândul. În cele 40 de penitenciare și centre de detenție din România, deținuții nu vor avea parte de o masă copioasă doar în prima zi de Paște, ci și în a doua zi, iar de pe masă nu vor lipsi nici ouăle roșii și nici cozonacul.

Activitățile pe care le vor efectua deținuții sunt de confecționarea unor obiecte cu specific pascal (felicitări, picturi, sculpturi, ouă încondeiate), concursuri cu tematică specifică, organizarea unor spectacole artistice, piese de teatru, dar și activități caritabile și de voluntariat. Tot în preajma acestor zile speciale, aceștia se pot uita la televizor, la emisiuni radio și documentare despre sărbătorile religioase.

De asemenea, în noaptea de Înviere și în prima și a doua zi de Paște, oamenii pedepsiți pot merge la slujbele religioase și la concertul de pricesne.

Masa deținuților de Paște la închisoare

Prima zi de Paște:

Mic dejun:

ceai, brânză, mezeluri (în funcție de regim, de religie).

Prânz festiv:

ou roșu, pâine, ceapă verde, ridiche, drob;

ciorbă de miel, de porc, de vită sau de pui (în funcție de regim, de religie);

piure de cartofi cu friptură de porc, de vită, de miel sau de pui, cu sos;

cozonac, 500 ml băutură răcoritoare fără zahăr sau apă minerală.

Cină:

pilaf de orez cu carne de porc, de vită, de pui (în funcție de regim, de religie).

A doua zi de Paște:

Mic dejun:

ceai, brânză, marmeladă, mezeluri (în funcție de regim, de religie).

Prânz festiv:

ou roșu, pâine, ceapă vede, ridiche, drob;

ciorbă țărănească din carne de porc, de vită, de pui (în funcție de regim, de religie);

iahnie de fasole cu cârnați;

cozonac, 500 ml băutură răcoritoare fără zahăr sau apă minerală.

Cină:

paste cu brânză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel