EXCLUSIV  Cum arăta Plaja Caelia din Mamaia, înainte să investească familia Bucur. Instituțiile statului blochează în loc să ajute: Nimeni nu a venit să vadă ce se întâmplă

Sursa foto: Alin Bucur
Sursa foto: Alin Bucur

Alin Bucur, investitor în turism, a vorbit despre situația Plajei Caelia din Mamaia, lăsată în paragină, înainte de a câștiga licitația, și în ce constă amenajarea acesteia acum.

"Am participat la o licitaţie făcută de Apele Române şi am câştigat-o. Erau cabluri de curent şi pericol de electrocutare. Am făcut multe sesizări la toate instituţiile statului. Nimeni - şi când spun asta îmi asum - nu a venit să vadă ce se întâmplă acolo. După mai multe telefoane date şi la 112, şi la Garda de Mediu, Inspectoratul General în Construcții, Poliţia Locală, Primărie, Apele Române, nu a venit nimeni. După o perioadă şi după multe insistențe, au reuşit, dacă nu mă înşel, să vină cei de la Garda de Mediu", a spus Alin Bucur, la DCNews TV.

"Toată lumea a început să râdă de mine"

"Mereu ieşind peste hotare şi văzând fel şi fel de dotări - piscine, tot felul de zone în care poţi să te simţi bine - şi noi neavând aşa, am zis: "Băi, dar de ce la noi nu se poate? Trebuie să se poată şi la noi." Prima dată, am cerut un certificat de urbanism şi am început să îl citesc. Şi am identificat că se pot face piscine semi-îngropate - nu spunea ce suprafaţă, cât e îngropat, cât nu e. Am început să dezvolt o idee în capul meu -  să fac o piscină mare, frumoasă, ca omul să aibă tranziţie până la mare, când intră pe o plajă. (...) Lumea nu mai vine la mare la noi. Dacă urmărim ultimii ani, lumea nu mai consuma litoralul românesc.(...) Mi s-a implementat în cap ideea aceasta de a face o piscină unică în Europa, chiar şi mai departe de atât.

Nu ai voie betoane. Ai voie doar materiale uşoare, prietenoase cu mediul. Este foarte greu. Când am început să pun întrebări despre cum pot să fac o piscină - are aproape 1.500 de mp - din lemn, toată lumea a început să râdă de mine: "Băi, eşti nebun? Nu se poate aşa ceva." Eu cred că orice este posibil şi, drept urmare, am reuşit şi am făcut-o, merge, este din lemn şi ține apa în ea. Probabil asta a speriat, zic eu. Noi am pus și mozaic pe lemn, am mers și mai departe și am reușit și treaba asta", a mai povestit investitorul.

Mi multe imagini cu plaja Caelia de dinainte de a fi luată de Alin Bucur, în materialul video de mai jos

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel