Restaurantul Roboților, din China, deschis anul trecut, se bucură pe zi ce trece de o reputație cât mai mare pe plan internațional, toate activitățile specifice unei astfel de unități gastronomice fiind făcute de roboți.
Încă de la intrarea în restaurantul situat în orașul chinezesc Harbin, clientul este întâmpinat de un robot "uşier", care urează bun-venit într-un mod inedit: "Pământeanule, bună ziua! Bine ai venit la Restaurantul roboţilor!".
Deși comanda este luată de un chelner uman, ulterior, totul trece în grija roboților: gătit, servit, ambianță sonoră.
În bucătăria restaurantului există roboți specialişti în gătit, coordonați chiar de un robot bucătar şef, iar specialitățile solicitate de către clienți sunt servite de roboţii ospătari, pe ritmurile oferite de un robot "orchestră".
Coliziuni accidentale nu există, deoarece cei 18 roboţi ai restaurantului sunt dotaţi cu senzori care le permit să se deplaseze potrivit marcajelor magnetice de pe podea.
Creaţi de inginerul şef al Companiei de Roboţi Haohai, roboții care alcătuiesc "personalul" restaurantului au costat 790.000 de dolari, scrie apropo.ro. Chiar dacă recuperarea investiţiei va dura foarte mulţi ani, costul mediu al unei mese fiind de 6-10 dolari, aceasta a fost o strategie excelentă a companiei de a-şi face reclamă.
Clienții restaurantului au motive să fie mulțumiți, ținând cont că durata medie de gătire a unui fel de mâncare este de trei minute, iar "ospătarii" nu cunosc noţiunea de bacşiş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu