Curtea de Conturi a descoperit că Televiziunea Publică a înregistrat, în 2013, numeroase nereguli în datele financiare și de patrimoniu. Raportul public pe 2013 al Curții de Conturi arată și cum se irosesc bani în TVR: Televiziunea Națională a cheltuit sume importante de bani pentru producția mai multor piese de teatru și filme, care nu au fost însă niciodată difuzate, pentru că TVR nu a încheiat contracte de drepturi de autor cu autorii pieselor originale.
Raportul Curții de Conturi a fost făcut public cu puțin timp înainte ca preşedintele director general al SRTv, Stelian Tănase, să-și prezinte bilanțului în Parlament. Existau deja informații, pe surse, conform cărora raportul preşedintelui director general al SRTv nu va trece de Parlament, urmând ca luna aprilie să fie momentul în care Stelian Tănase să fie debarcat din fruntea Televiziunii Publice.
Curtea de Conturi a mai constatat probleme în cazul Radioului Public, dar și al agenției de presă Agerpres.
La Radio România, Curtea de Conturi a descoperit că nu s-au înregistrat în conturi speciale obligații de 1,8 milioane de lei, de pe urma unui leasing operațional și nici dobânzile aferente contractelor de leasing. De asemenea, programul anual de achiziții publice nu a fost actualizat cu toate achizițiile din 2013.
În cazul Agerpres, Curtea a constatat ca agenția de presă a cheltuit, în cinci ani, circa 450.000 de lei pentru pază, energie electrică și telefonie fixă la un sediu din Afumați pe care nu îl mai utiliza din 1991.
Constatarile Curții de Conturi în cazul TVR, pentru 2013:
- Inventarul patrimoniului public al statului aflat in administrarea SRTv nu a fost actualizat: valoarea unei cladiri si a unui teren, in suma totala de 5,38 milioane de lei, care fusesera retrocedate in 2007 Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si Societatii Ortodoxe a Femeilor Romane Iasi, a ramas in contabilitatea institutiei, ceea ce a afectat situatiile financiare in perioada 2007-2013. TVR a aratat ca a facut mai multe demersuri pe langa Ministerul Finantelor, pentru a scoate din evidenta respectivele active, dar demersurile nu au fost finalizate
- Patrimoniul a fost reevaluat printr-o operatiune desfasurata in 2012, dar datele rezultate nu au fost introduse in inventarul centralizat al bunurilor care alcatuiesc domeniul public al statului. Acest inventar nu a fost actualizat nici cu datele rezultate din masuratori cadastrale. Raportul precizeaza ca TVR a facut, totusi, demersuri in acest sens, dar demersurile nu au avut ca rezultat masuri conforme cu actele normative in vigoare.
- SRTv a realizat mai multe spectacole de teatru si filme, inregistrand cheltuieli semnificative pentru producerea lor, dar nu le-a mai difuzat deoarece nu incheiase contracte de drepturi de autor cu autorii pieselor originale. Raportul precizeaza ca in timpul auditului s-a dispus infiintarea unei comisii care sa analizeze cine e raspunzator si care sunt cauzele acestor cheltuieli.
- TVR nu a asigurat conditii de transparenta in privinta felului cum a utilizat fondurile bugetare in relatia cu SN Radiocomunicatii SA (SNR): nu s-a a facut dovada justificarii/negocierii tarifelor practicate in calitate de unic furnizor de servicii nationale de redifuzare, in cazul contractului de furnizare de servicii pentru difuzarea pe cale radioelectrica a serviciilor publice de televiziune.
- La 31.12.2013, in soldul contului "Debitori" figureaza sume cu risc sa fie prescrise, unele dintre ele fiind semnificative: penalitati de intarziere la plata veniturilor din publicitate realizate de TVR in 2009-2013 (1,75 milioane lei), penalitati aferente taxei TV neincasate si inregistrate in evidenta contabila (5,54 milioane lei), drepturi salariale necuvenite (4 mii lei). Trecerea pe cheltuieli a acestor debite nu s-a operat pana la sfarsitul lui 2013, TVR explicand ca rezultatele inventarierii nu au fost aprobate de conducere pana la auditul Curtii de Conturi. Drept urmare, prin valoarea creantelor ce nu mai pot fi recuperate, sunt influentate situatiile financiare la 31.12.2013.
- Rezultatele inventarierii aferente anului 2013, centralizate in procesul verbal al comisiei centrale de inventariere, nu au fost inregistrate in evidenta contabila
- Nu s-au respectat prevederile legale privind inventarierea si inregistrarea in conturi speciale a garantiilor de buna executie; nu s-au respectat nici prevederile referitoare la intocmirea si aprobarea deconturilor privind deplasarile externe
- Nu s-a urmarit respectarea termenelor de facturare si de plata a chiriilor lunare in cazul a trei contracte de inchiriere a unor spatii SRTV cu societati care au amplasat automate de alimente si bauturi, antene de telefonie mobila, bancomate, bar sau cantina.
Constatarile Curții de Conturi în cazul Radioului Public:
Situatiile financiare intocmite la 31.12.2013 nu au reflectat în totalitate exactitatea și realitatea datelor, între altele pentru că:
- Nu s-au inregistrat in conturile speciale "Redevente, localii de gestiune, chirii si alte datorii similare" obligatii de 1,8 milioane lei, aferente mijloacelor de transport achizitionate prin leasing operational (32 de autoturisme); "Dobanzi de platit" - dobanzi in valoare de 63.000 de lei aferente contractelor de leasing financiar prin care au fost achizitionate, in 2011, 18 autoturisme; "Giruri si garantii primite" - toate garantiile de participare la licitatie si de buna executie, constituite in favoarea entitatii.
- In evidenta speciala nu au fost evidentiate unele obligatii si drepturi, iar unele elemente patrimoniale nu au fost inventariate: dobanzi de platit aferente contractelor de leasing financiar, obligatii aferente contractului de leasing operational, garantiile de participare si de buna executie, actiuni in valoare de 2,1 milioane lei detinute la SC Pajura Alba SRL Chisinau. In registrul-inventar intocmit de SRR la 31.12.2013 sunt inscrise elemente inregistrate extracontabil in valoare de 6,47 milioane lei.
- Programul anual al achizitiilor publice efectuate din surse proprii ale SRL dar si din surse de la bugetul de stat, pentru anul 2013, nu a fost aprobat in termen legal si nici nu a fost actualizat cu toate achizitiile efectuate in 2013.
Constatările Curții de Conturi în cazul Agerpres:
- Sistemul de control intern managerial nu a fost implementat in totalitate
- Fonduri in suma de 32.000 de lei au fost imobilizate din cauza existentei in depozit a unor stocuri de carti/albume fara miscare sau cu miscare lenta
A- gerpres a decontat din bugetul statului, in perioada 2009-30.06.2014,449.000 de lei pentru cheltuieli cu paza, energie electrica si telefonie fixa pentru un sediu din comuna Afumati, pe care nu il utilizeaza din 1991. In acesti 23 ani, reprezentantii institutiei nu s-au preocupat sa angajeze si sa utilizeze fondurile eficient.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu