Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că demisia premierului Victor Ponta trebuie văzută ca 'un gest de normalitate politică'.
'Nu putem să nu acceptăm că trebuie să existe asumarea unor responsabilităţi. Şi gestul primului-ministru cred că este foarte elocvent. În orice ţară democratică cred că la fel s-ar fi întâmplat. Primul-ministru este cel care îşi asumă o responsabilitate, poartă o responsabilitate a tuturor structurilor Executivului şi a luat decizia care a trebuit. E un gest care trebuie văzut ca un gest de normalitate politică şi de înţelegere a sensului democratic în care trebuie exercitată puterea.
(...) Asumarea răspunderii prin gestul primului-ministru este un act puternic care dă dovadă că actuala coaliţie a înţeles într-un fel care este modul de raportare faţă de astfel de evenimente', a afirmat, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, la Senat.
El susţine că, teoretic, este posibilă fie varianta unui prim-ministru PSD, fie a unui premier din partea coaliţiei.
'Nu am discutat acest lucru. Le vom putea evalua de îndată ce ne vom contura fiecare dintre noi poziţiile, însă sigur că, teoretic, se poate fiecare dintre variante - fie premier PSD, fie din partea coaliţiei', a adăugat Tăriceanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu