Premierul francez Manuel Valls a lansat vineri o campanie publicitară care are ca obiectiv stoparea radicalizării islamice.
Campania intitulată 'Întotdeauna poți să alegi' ('Toujours le choix') se adresează tinerilor prin intermediul acelorași canale de comunicare pe care le folosesc și jihadiștii pentru a-și recruta adepții, în principal rețelele de socializare, scrie Agerpres.
O 'adevărată bătălie culturală', astfel a caracterizat premierul Valls lupta împotriva înregimentării jihadiste. Protagoniștii campaniei sunt doi tineri, un băiat și o fată, Mehdi și Emma. Deși istoria pe care o descriu este un scenariu imaginar, în alte cazuri acest scenariu chiar se întâmplă în realitate, iar ei explică modul de funcționare a procesului radicalizării și cum se poate evita capcana de a fi atras în acesta.
În clipul difuzat, Emma este o tânără care a fost radicalizată după ce a fost sedusă de un jihadist, care a convins-o să plece în Siria, în timp ce Mehdi a căzut în plasa recrutorilor jihadiști, care îl manevrează luni la rând.
Campania descrie fiecare etapă a procesului de recrutare, de la primul contact și până când Emma este obligată să se mărite în Siria și Mehdi primește ca misiune să comită un atentat în Franța. 'Sunteți responsabili pentru alegerile voastre', subliniază Emma în clipul publicitar ce are ca mesaj de bază: 'radicalizarea înseamnă să-și distrugi familia, viața ta și pe a celorlalți'.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News