În 4 august 2016, DCNews scria despre modul în care a fost restaurată Cetatea Capidava. Cu bolțari.
Lucrarea, care ar fi finalizată în proporție de 80%, a fost sistată în urma cercetărilor DNA. În 2 august, am trimis către ministrul Culturii, Corina Șuteu, o solicitare oficială cu privire la Cetatea Capidava. Consiliul Județean Constanța a câștigat proiectul de restaurare cu fonduri europene a cetățenii Capidava. Contactat telefonic de DCNews, nici CJC nu a mai răspuns în scris.
Cu mult peste termenul legal de 30 de zile, ministrul Culturii nu răspunde solicitării DCNews, CJC nici atât. În schimb, Corina Șuteu își însusește pe Facebook subiectul ”mutilării” Cetățenii Capidava.
Iată ce scrie:
”Comisia Națională 'Limes', în urma unei vizite pentru monitorizarea situației cetății Capidava, a declarat că aceasta a fost afectată 'semnificativ' de lucrările menite să o restaureze, consolideze și să o pună în valoare. Cetatea, în forma sa actuală, nu mai corespunde criteriilor de autenticitate și integritate definite de UNESCO pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO World Heritage List), fapt care poate afecta includerea sitului pe listele tentative naționale în cadrul Programului Național Limes”.
Total adevărat, în condițiile în care consolidarea s-a făcut astfel:
Dar, pe lângă întrebările trimise doamnei Șuteu, ne întrebăm de ce nu a răspuns în termenul legal, solicitării venite din partea DCNews.
Frică și dorința de control
”Le este frică” este ipoteza ridicată de Val Vîlcu, care consideră ”inacceptabil” faptul că un ministru primește o solicitare din presă cu privire la o problemă națională și după trei luni, fără să își îndeplinească atribuțiile prevăzute de legea 544, își însușește ideea pe contrul de Facebook.
Val Vîlcu își susține ipoteza cu următoarele argumente: ”Miniștrii cabinetului tehnocrat preferă postările pe Facebook, acolo unde au controlul total al comunicării. Facebook a devenit un semi-Monitorul Oficial, unde tehnocrații își anunță intențiile, testează reacțiile opiniei publice-nu că le-ar păsa prea mult, iar în cazul gafelor prea mari pot spune că e doar o poziție personală, neagajând Guvernul. Tehnocrații nu organizează conferințe de presă, ci doar aruncă vorbe, din mers, la intrarea sau ieșirea de la un eveniment. Nu respectă cadrul instituțional al comunicării publice,prin conferințe de presă la care să invite toată media. Interviurile pe care le acordă cu parcimonie sunt strict dirijate spre propagandiști sau lingușitori care nu pun decât întrebări negociate din vreme. Este clar că evită întrebările incomode, la care nu ar face față.
Pe lângă frica izvorâtă din neștiință, am mai putea vorbi despre nepăsare. Este o sfidare a publicului. Atât timp cât refuzi comunicarea cu presa pe care nu o controlezi, jignești publicul presei respective”, mai opinează Val Vîlcu.
Premierul Dacian Cioloș nu ar trebui să se plângă că Guvernul lucrează bine, dar nu comunică. Miniștrii nici nu pot, dar nici nu vor să comunice cu presa. Iar în ceea ce o privește pe Corina Șuteu, ignorând Legea Transparenței folosește informația pe care i-am solicitat-o public în interes personal pentru a strânge like-uri pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News