Cum dau politicienii vina pe imigranți pentru a-și masca incompetența. Exemplul din SUA, unde Kamala Harris copiază strategia lui Trump

În cadrul dezbaterii, Donald Trump a reluat multiple afirmații deja demontate despre criminalitatea foarte mare din SUA, în principal generată de imigranți. În realitate, statisticile oficiale arată exact opusul: infracțiunile violente, în general, în Statele Unite sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele cinci decenii.

Un moment controversat al dezbaterii a fost acela în care Trump a repetat o afirmație falsă, vehiculată pe rețelele de socializare, potrivit căreia imigranții din Springfield, Ohio, ar fi fost implicați în incidente în care ar fi mâncat animale de companie ale vecinilor americani. Moderatorul dezbaterii, David Muir, l-a corectat imediat pe Trump, precizând că managerul orașului Springfield a declarat că nu există rapoarte credibile care să susțină această afirmație.

Dând retorica explozivă la o parte, numeroase studii au demonstrat că populațiile de imigranți sunt deseori asociate cu rate mai scăzute ale infracționalității. Raționamentul este simplu: solicitanții de azil, refugiații și imigranții pot fi deportați dacă comit infracțiuni, așa că este puțin probabil ca aceștia să își asume riscuri care i-ar putea expune la expulzare.

Cu toate acestea, în ultimii ani, atât în Statele Unite, cât și Europa sau în Canada, a crescut semnificativ retorica anti-imigrație, propagată atât de politicieni ultra-conservatori, cât și de liberali, deși în antiteză cu propria lor ideologie care, pe hârtie, se arată în favoarea globalizării și libertății de mișcare.

Această retorică este utilizată din ce în ce mai mult ca instrument politic, deși are consecințe grave asupra societății. Ea legitimează discriminarea, dezumanizează imigranții — în special pe cei din minorități rasiale — și îi transformă în țapi ispășitori pentru problemele socio-economice mai largi.

Politica imigrației și retorica politică

Retorica anti-imigrație este adesea folosită pentru a devia atenția publică de la inegalitățile sistemice și lipsurile în servicii esențiale, precum locuințele accesibile și serviciile publice. Această narațiune, care prezintă migrația ca o amenințare la adresa securității naționale și a identității culturale, este răspândită atât de extremiști de dreapta, cât și de liberalii centriști. Astfel, imigranții devin nu doar ținte ale discursurilor de ură, ci și victime ale unui sistem politic care nu abordează cu adevărat problemele fundamentale ale societății.

Kamala Harris, deși liberală, a reflectat, într-o anumită măsură, această schimbare în retorica politică. Abordarea sa privind aplicarea strictă a legilor de la graniță și descurajarea migrației s-a aliniat uneori cu politica promovată de Donald Trump. Un exemplu controversat este vizita sa în Guatemala din 2021, unde le-a transmis migranților mesajul „nu veniți”, perpetuând astfel narațiuni care criminalizează migrația în loc să se concentreze pe cauzele fundamentale ale fenomenului.

Chiar și echipa de campanie a lui Harris, prin intermediul managerului său, Julie Chavez Rodriguez, a subliniat că, în cazul în care Harris ar fi aleasă, ar continua politica lui Joe Biden de înăsprire a cererilor de azil. De asemenea, Harris a promis să reînvie un acord de securitate la graniță, blocat anterior în Congres, care ar fi impus restricții permanente în privința dreptului de azil.

Imigrația în Canada, o poveste similară

În Canada, liderul Partidului Conservator, Pierre Poilievre, a afirmat că sistemul de imigrație este „defect” și că imigranții agravează criza locuințelor și tensionează serviciile publice. Poilievre a acuzat guvernul că imigrația exacerbează problemele de fond ale țării, precum lipsa locuințelor și eșecurile în sistemul de sănătate.

Chiar și guvernul liberal al lui Justin Trudeau a început să atribuie problemele cu locuințele și sănătatea numărului mare de studenți internaționali și lucrători străini temporari. În martie, guvernul a anunțat planuri de reducere a numărului de rezidenți temporari, în încercarea de a „controla” imigrația, o măsură care nu face decât să mascheze subfinanțarea cronică a educației, sănătății și a infrastructurii de locuințe.

Dezumanizarea și limbajul de ură

O componentă centrală a retoricii anti-imigrație este limbajul dezumanizant folosit pentru a descrie migranții. Aceștia sunt adesea portretizați ca „valuri” sau „invazii”, metafore care îi transformă din indivizi în masă amorfă, periculoasă și incontrolabilă. În loc să fie văzuți ca oameni care caută o viață mai bună, refugiați de persecuție sau sărăcie, migranții devin o amenințare la adresa stabilității sociale și economice.

Trump a folosit acest tip de limbaj în dezbaterea prezidențială, susținând că „milioane de oameni năvălesc în țara noastră”. Aceasta nu este doar o exagerare; este o tentativă de a reduce migrația la o simplă statistică, fără a ține cont de poveștile individuale ale celor care fug de conflicte și persecuții.

Mai grav, acest limbaj dezumanizant este deseori rasist. Imigranții de culoare, asiatici sau latino-americani sunt frecvent portretizați ca infractori sau ca o povară asupra resurselor publice. În felul acesta, imigranții care fac parte din minorități sunt adesea tratați cu mai multă suspiciune și ostilitate decât cei albi.

Pe măsură ce se apropie alegerile atât în SUA, cât și în Canada, atât liberalii, cât și conservatorii vor încerca să adopte un ton dur față de imigrație, promițând securizarea granițelor și prioritizarea resurselor pentru cetățeni. În acest context, retorica xenofobă va deveni inevitabilă. Tot inevitabil, retorica aceasta va ajunge și în Europa, într-un mod mult mai dur, având în vedere că majoritatea guvernelor ori sunt conduse de partide cu viziuni anti-imigrație, ori au drept opoziție principală un partid de extremă-dreaptă.

Însă, modul în care alegătorii vor primi și răspunde la această retorică este crucial. Există riscul de a cădea pradă acestor distrageri politice, dar există și posibilitatea de a rezista tentativelor de a învinovăți imigranții pentru eșecurile guvernelor. Soluția reală constă în investiții mai mari în locuințe accesibile, infrastructură publică și servicii de sănătate, pentru a construi o societate în care imigranții nu sunt transformați în țapi ispășitori, ci tratați ca egali, ținând cont de aportul imens pe care îl aduc societății, atât din punct de vedere economic, cât și cultural.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News