Ultimul sondaj CSCI, dat pubicităţii de România Tv în a doua zi de Crăciun, îl dă pe premierul Ponta drept câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 2014. Cercetarea sociologică se înscrie în paleta largă a sondajelor din 2013 care spun că Victor Ponta şi Mugur Isărescu sunt favoriţii unei curse despre care cei doi afirmă, deocamdată, că o vor privi de pe margine. Crin Antonescu, prezidenţiabilul mult-anunţat, este de regulă cotat ca fiind al treilea favorit în astfel de sondaje.
În sondajul de opinie realizat în perioada 18-22 decembrie, Ponta ar câştiga turul I al prezidenţialelor cu 32%, devansându-i pe Crin Antonescu şi Mihai Răzvan Ungureanu. De asemenea, în turul II, premierul ar fi câştigător în orice formulă în faţa posibililor candidaţi ai Dreptei.
Realizatorii sondajului precizează că la întrebarea privind alegerile prezidenţiale li s-a dat o listă prestabilită intervievaţilor. Factorul tipului de sondaj este foarte important pentru că unii dintre cei indicaţi ca fiind candidaţi nu şi-au anunţat astfel de intenţii. Stridentă tocmai prin absenţa sa este persoana guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Economistul nu a lipsit în 2013 din fruntea cercetărilor care au măsurat încrederea şi intenţa de vot. Când a fost inclus în astfel de sondaje, de regulă l-a bătut pe Ponta.
Funcţia de premier în sondaje
Prin natura funcţiei executive pe care o ocupă, Ponta se identifică cu măsuri precum creşterea salariilor sau pensiilor, crearea de locuri de muncă şi restul acţiunilor care afectează coardele sensibile ale cetăţeanului. De altfel, el este cel bruftuluit constant şi, mai important, cel predispus unei căderi abrupte. În 2013 nu a fost cazul acestei ultime paradigme. Pe lângă aşa-numitele ”reparaţii” ale nedreptăţilor sau erorilor făcute de guvernările ”portocalii”, prim-ministrul a punctat şi alte categorii. Dintre acestea, cele mai importante sunt stabilitatea economică, turneele internaţionale soldate cu întrevederile avute cu unii dintre cei mai importanţi vectori de influenţă ai globului sau atitudinea folosită în desele certe politice ”conjugale” (Ponta a evitat să răbufnească în public precum Crin Antonescu, în timpul disensiunilor cu liberalul).
Simultan, Ponta s-a străduit să se disocieze de eşecurile Parlamentului şi să arunce din mână cartofii fierbinţi, apelând în unele situaţii (vezi votul pentru Roşia Montană) la o bipolaritate ridiculizată de adversari.
Candidatura lui Ponta, o certitudine?
Poziţia foarte bună a premierului din sondaje a mai fost determinată de un element care capătă greutate pe zi ce trece: despre Victor Ponta se vorbeşte ca despre un candidat sigur. Deşi a reiterat în numeroase ieşiri publice că vrea să rămînă premier până în 2016, Ponta a fost încris de alţii în competiţia alegerilor prezidenţiale de anul viitor. În dezbateri televizate, editoriale sau analize politice, din calculele pentru iarna lui 2014 nu lipsesc candidatura premierului sau ”finala Ponta - Antonescu”.
Pentru respondenţii sondajelor este neclar cine s-a înscris în cursa pentru Cotroceni şi cine nu. Dacă tema Ponta la Preşedinţie ar dispărea din agenda şi discursul public, electorii nu şi-ar mai da votul, fie el şi ipotetic, unei persoane care oficial nu este pe listă.
Cine face sondajele
Rezumându-ne la ultimele sondaje date publicităţii, nu putem neglija factori ce ţin de sorgintea cercetării. Centrul de Studii şi Cercetări InfoPolitic aparţine Fundaţiei Multimedia pentru democraţie locală. Preşedintele de onoare al fundaţiei este prof. Bogdan Teodorescu, fostul strateg al lui Adrian Năstase. Director executiv al fundaţiei este Dan Sultănescu, în prezent consilier al premierului Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu