Cum distruge stresul dinții fără să ne dăm seama. Dr Denisa Zaharia, avertisment. Ce puteți face pentru a nu avea probleme grave

Denisa Zaharia
Denisa Zaharia

Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog ortodont, atrage atenția asupra faptului că perioadele de neliniște și stres pot genera probleme de sănătate, printre care și anumite afecțiuni dentare care, netratate din timp, pot deveni foarte grave.

„Stresul poate cauza uzură dentară, cunoscută și ca bruxism, afectare gingivală, scăderea producției de salivă - senzația de gură uscată sau poate să interfereze cu rutina de igienizare și alimentație și, indirect, crește riscul de apariție a cariilor. Fiecare dintre noi reactionează diferit la stres. Atunci când sistemul nostru imunitar este slăbit, compensăm acest dezechilibru cu anumite obiceiuri nesănătoase care ne creează un confort psihic, așa cum sunt scrâșnitul dinților sau încleștarea. În plus, din cauza nivelului crescut al hormonului stresului (cortizol), sistemul imun este compromis, ceea ce poate provoca inflamație cu apariția gingivitei și a periodontitei”, explică dr. Denisa Zaharia, unul dintre cei mai apreciață și accesați medici ortodonți din București. 

Între 10 - și 30% din populație suferă de bruxism

Între 10 - și 30% din populație suferă de bruxism care însă în 5% din cazuri are manifestări intense la nivelul articulației temporo-mandibulate cu dureri, contractura musculară sau limitarea deschiderii gurii. „Într-un număr mai mic de cazuri, bruxismul este cauzat doar de stres, fără să existe o cauză dentară. Cel mai frecvent însă, el se asociază cu un contact ocluzal incorect, un obstacol care apare în deplasările mandibulei și care obligă mandibula să devieze, să alunece pentru a evita acel contact traumatic și apare această uzură accentuată a dinților.”, declară dr. Denisa Zaharia.

Riscurile netratării bruxismului, pe care foarte multe persoane îl cataloghează ca pe o afecțiune generată de stres, au urmări grave asupra sănătății și a esteticii dentare: „La nivelul smalțului apare deteriorarea accentuată, dinții devin scurți, se pot fractura ușor, iar când uzura ajunge la dentină apar sensibilitatea și durerea. Dacă ne referim la bruxismul pe timpul nopții fie pacientul este atenționat de cei din jur de această manifestare, fie resimte dimineața când se trezește tensiuni musculare crescute la nivelul articulației, limitări la mișcarea de deschidere a gurii, durere de cap, în zona tâmple-urechi, zona cervicală, mușcarea obrajilor pe interior. Atunci când la nivel articular nu există o adaptabilitate a țesuturilor apar tensiune musculară, dureri de cap, zgomote, clickuri la deschidere-închidere, devierea mandibulei. Acela este momentul în care este esențial un consult stomatologic pentru că situația se poate agrava.”, subliniază dr. Denisa Zaharia. 

Metodele de tratament în cazul bruxismului, cea mai frecventă afecțiune dentară generată de stres, variază în funcție de gravitatea cazului și de evaluarea din cabinetul medicului stomatolog:

„În cazurile ușoare, cu bruxism moderat, când nu detectăm un dezechilibru ocluzal, se poate aplica o gutieră, un dispozitiv detașabil rigid sau elastic pe una dintre arcade pentru a evita venirea în contact a suprafețelor dentare antagoniste și uzura accentuată. În cazuri severe, tratamentul este de cele mai multe ori complex. Atunci când există modificări articulare evidențiate clinic, dar și la nivelul unei tomografii articulare, trebuie să stabilizăm poziția mandibulei, astfel încât să existe echilibru la nivelul musculaturii și al articulației. Acesta se obține printr-o gutieră specială, realizată în urma unor investigații specifice, pe care pacientul trebuie să o poarte tot timpul, zi și noapte timp de câteva luni până obținem contacte stabile. Ulterior, în cadrul unei echipe interdisciplinare ortodont – protetician, stabilim planul de tratament: aparat dentar urmat de tratament protetic cu refacerea  morfologiei dinților astfel încât să existe contacte echilibrate multiple și simultane  la nivelul tuturor dinților.”, explică dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog, specializat în ortodonție, care subliniază că indiferent de tratament și de vindecare, bruxismul poate reveni dacă nu este îndepărtată cauza apariției lui sau dacă nu sunt urmărite alte dezechilibre dentare noi care pot apărea. 

Cea mai bună metodă de prevenție și detectare timpurie a oricărei probleme pentru a proteja dinții

Vizitele periodice la cabinetul stomatologic reprezintă cea mai bună metodă de prevenție și detectare timpurie a oricărei probleme pentru a proteja dinții, țesuturile gingivale și articulația temporomandibulară de impactul stresului asupra sănătății orale. „Igiena defectuoasă, gura uscată, mobilitatea redusă la închidere- deschidere a gurii, dificultățile în masticație, tensiunea musculară crescută, durerea la nivelul articulației temporo-mandibulare și nu în ultimul rând uzura dentară (bruxism) sunt semnalele pe care medicul stomatolog le depistează și în urma cărora ia decizii de tratament pentru sănătatea dentară a pacientului.”, adaugă dr. Denisa Zaharia.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel