Prof. Dr. Horaţiu Moldovan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca din București, a fost invitat la emisiunea „Academia de Sănătate", de pe DC News și DC Medical, unde a vorbit despre dispozitivele de asistare ventriculară mecanică (inimi artificiale parțiale).
Prof. dr. Horațiu Moldovan a explicat că, acum 22 de ani, Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu a implantat primul dispozitiv de asistare ventriculară mecanică din România. Potrivit medicului, aceste dispozitive au evoluat semnificativ de-a lungul timpului. În trecut, ele erau mari și dificil de implantat, dar acum au fost miniaturizate, permițând implantarea lor în cavitatea pericardică lângă inima naturală.
„La Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, în urmă cu 22 de ani, s-a implantat primul dispozitiv de asistare ventriculară mecanică din România, așa numitul cord artificial parțial. Este vorba de un dispozitiv mecanic care suplinește funcția unei camere a inimii, camerei principale, și anume a ventriculului stâng. În situația în care această cameră este disfuncțională - funcția ei nu mai este suficientă pentru a întreține viața organismului - organismul dezvoltă insuficientă cardiacă ireductibilă.
Aceste dispozitive au evoluat din punct de vedere tehnologic, în primul rând. Cea mai importantă evoluție a lor a constat în reducerea dimensiunilor, miniaturizarea lor. Înainte erau foarte mari. Dispozitivele care s-au implantat atunci aveau dimensiuni importante și nu încăpeau în toracele pacientului.
Ulterior, prin evoluția tehnologică, ele au devenit mult mai mici, astfel încât, astăzi, pot fi implantate în cavitatea pericardică lângă inima naturală, facilitând mult, din punct de vedere chirurgical, operația de implementare și reducând foarte mult rata de complicații.
Dispozitivele actuale nu mai au componente mecanice stricte, nu au rulmenți, nu au lagăre, folosesc principiul levitației magnetice, merg cu turbine centrifuge, sunt foarte puțin traumatizante pentru sânge.", a spus prof. dr. Horaţiu Moldovan.
Prof. dr. Horațiu Moldovan a explicat că dispozitivele de asistare ventriculară mecanică necesită un conductor electric care traversează pielea pacientului pentru a funcționa. Este un compromis tehnic major, deoarece această tranziție transcutanată poate constitui o poartă de intrare pentru infecții și este una dintre limitările importante ale tehnologiei actuale.
„Aceste dispozitive sunt comandate electric, iar pentru a funcționa este nevoie ca pielea pacientului să fie străbătută de un conductor electric. E cel mai mare compromis tehnic al lor care încă nu a fost depășit. Deci ca să funcționeze aceste dispozitive, trebuie ca prin pielea pacientului să iasă un conductor electric, această tranziție transtegumentară a unui corp străin reprezentând, evident, o poartă de intrare pentru infecții și fiind una din limitele importante ale acestor dispozitive.
Nu există încă rezolvarea tehnologică astfel încât să implantăm un dispozitiv de asistență ventriculară mecanică care să nu trebuiască să fie alimentat din afară prin piele. Deși există posibilitatea transferului de energie fără conductori electrici, energia pe care o putem transmite e de maximum 10-15 wați, deoarece dacă transmitem transcutanat o energie mai mare de 15 wați, ardem pielea pentru că cel care ne-a creat nu a avut în vedere această idee de a transporta energie pentru o inimă mecanică interioară.
Aceste dispozitive de asistență ventriculară mecanică, denumite folcloric „inimi artificiale parțiale”, s-au dezvoltat, din punct de vedere al complexității, și au apărut inimi artificiale complete, așa-numita inimă artificială totală care înlocuiește complet cordul natural. Cordul natural se scoate din cavitatea pericardică și în locul lui se introduce acest dispozitiv mecanic care substituie integral funcția cardiacă.", a spus prof. dr. Horaţiu Moldovan.
Prof.dr. Horațiu Moldovan a menționat că, deși implantările cu cord artificial total sunt realizate la nivel mondial, numărul acestora este limitat și nu au fost efectuate încă în România. În contrast, dispozitivele parțiale de asistare ventriculară sunt foarte performante și reprezintă o alternativă viabilă la transplantul cardiac.
„La nivel mondial, există un număr de zeci de implantări cu cord artificial total, totuși un număr limitat. Nu am făcut în România această procedură, iar rezultatele lui nu sunt încă cele optimale, în timp ce aceste dispozitive parțiale au devenit foarte performante și rezultatele lor sunt așa de bune încât reprezintă o alternativă la operația de transplant cardiac.
Echipele de transplant și de implant de ventricular assist device se confruntă cu o problemă. La pacientul cu insuficientă cardiacă ireductibilă pentru a-l salva, până primește un cord de transplant, ca soluție temporară i se implantează un dispozitiv de asistență ventriculară mecanică care funcționează foarte bine. La un moment dat se găsește un donator, ne pregătim să facem operația de transplant și pacientul nu mai vrea pentru că îi este așa de bine utilizând dispozitivul mecanic, încât nu-l mai putem convinge că este mai bine să-l transplantăm și să-l supunem unei mari operații de transplant cardiac.
Există această realitate cu care echipele se confruntă, și chiar și noi, la Spitalul Floreasca, am avut asemenea experiență.", a spus prof. dr. Horaţiu Moldovan la emisiunea „Academia de Sănătate", de pe DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu