„Intri, dar nu mai ieși”, cam așa ar traduce un angajat român experiența la call-center. După 3 ani de muncă, a primit o primă de Crăciun de 200 de lei și o mărire de salariu cu tot atât.
Din vorbă în vorbă, un angajat al unei corporații foarte „impunătoare” în România a dorit să ne ofere un interviu legat de condițiile de muncă și „aprecierea” - după cum a numit-o el - care i-a fost arătată de către angajator.
Multinaționala în cauză, ca și multe altele, are sediul principal în SUA, iar zecile de filiale se întind ca o caracatiță prin toată lumea. Astăzi, în mare, corporația oferă locuri de muncă tip call-center, cu același lucru ocupându-se și angajatul care ne-a acordat interviul. De notat este faptul că sunt mii de angajați în România în astfel de poziții după cum veți vedea mai jos.
Câte ceva despre munca de call-center: Pe scurt, timp de minim 8 ore vorbești cu oameni care au probleme la telefon și nu ai voie să răspunzi urât. Chiar și din propria experiență pot spune că este o muncă foarte solicitantă și stresantă. În altă ordine de idei, de foarte multe ori încerci să-ți manevrezi nervii astfel încât să poți face față injuriilor și agresivității verbale a zeci de clienți nervoși.
Acesta este și cazul lui J.B.(25 de ani), care ne-a oferit un interviu sub anonimat, în care ne-a spus despre „culisele” lucrului la corporație.
J.B. este un proaspăt absolvent al unei facultăți. Din lipsa posibilităților dată de orașul natal, el s-a mutat la București, acolo unde împarte un apartament cu încă 2 persoane pentru a ameliora efectele chiriei. Decizia de a se angaja la un call-center a fost mai mult o obligație decât o alegere, astfel că de 3 ani el lucrează în cadrul acestuia.
Profilul lui J.B. este unul potrivit, astfel că foarte mulți tineri se pot regăsi în locul său.
DC News: Cum e la call-center în preajma sărbătorilor?
„E groaznic. Mai ales în perioada sărbătorilor. Și noi, dar și cei din Regatul Unit, pentru că eu lucrez cu britanici și uneori și americani, au o perioadă foarte încărcată. Măcar am primit și primă de sărbători, pentru prima oară în trei ani de când lucrez aici.”, ne-a spus J.B.
DC News: Cât a fost prima de sărbători?
„200 de lei, dar ce-i mai tare e că nu am primit toți, doar unii dintre noi. Nici măcar nu ne-au dat-o cei din România, ci cei din Regatul Unit. Departamentul meu răspunde în fața celor de acolo, iar ei au avut inițiativa, cei din România nu ne-ar fi dat, ca până acum de altfel.”, a mai spus J.B.
DC News: Ce salariu ai după 3 ani de muncă la același angajator?
„Păi... depinde de fiecare proiect acum. Proiectul în cadrul căruia lucrez eu îmi dă 2700 de lei în mână și bonuri de masă în valoare de 250 de lei, după 3 ani de vechime. Când am intrat în prima zi luam 2500 de lei și aceleași bonuri de masă. Așa e la mine, că de exemplu, la unul dintre departamentele cele mai grele ca să zic așa, unde nu mai ieși om după tură, se dau 3500 de lei și 250 de lei bonuri de masă. Dar acolo nu vrei să ajungi niciodată. Dacă ajungi, de obicei se întâmplă pentru că se vrea să fii dat afară sau pentru că cineva nu te place.”, a mai continuat J.B.
DC News: Adică în 3 ani ai avut o mărire de salariu de doar 200 de lei. Altceva s-a mai schimbat?
„Da... volumul de muncă. Fiind de 3 ani aici, sunt așteptări de la mine să mă ocup de mai multe lucruri. De exemplu, acum sunt responsabil și de cei nou-veniți, să le fac training (N.R. Pregătire, inițiere), doar pentru că sunt mai vechi. Teoretic un om specializat ar trebui să se ocupe, dar uite că sunt pus eu de către șefi.”, a mai completat J.B.
DC News: Cum ți se pare prima, e mare, e mică?
„Mi se pare foarte mică. Eu am pus mult suflet în munca de aici. Cumva mă simt trădat de faptul că asta e toată aprecierea, deși ar trebui să zic „mersi” și pentru asta. „Noroc” cu britanicii. Cu toții știm că pentru aceeași muncă, dar în Regatul Unit sau altă țară din Occident salariul pentru ce facem noi e mult mai mare și au și măsuri de protecție pentru angajații lor. Dar asta e și ideea, se vine în România că e muncă de calitate și ieftină”, a mai precizat J.B. pentru noi, simțindu-i-se tonul amar.
DC News: Spuneai de acel departament draconic, unde totuși se câștigă considerabil mai bine. Cum rezistă angajații acolo?
„Inițial ți se prezintă ca pe o „promovare”, dar toți de aici știm care-i treaba. Ți se spune că ai evoluat foarte mult și că te „plictisești” pe poziția actuală - ei de fapt vor să scape de angajați. Știu pentru că, de exemplu, se închisese cândva un proiect, 60 de angajați au fost transferați grămadă pe acest departament unde nu reziști psihic. Din 60, maximum 10, din câte îmi aduc aminte, mai rezistă și azi. Majoritatea au stat doar în perioada de training ca să ia banii și apoi să plece, între timp căutându-și alt loc de muncă. Pur și simplu nu au rezistat.”, a mai precizat J.B.
DC News: Dar ce se întâmplă acolo de fug toți angajații de acel departament?
„Păi... nu ești protejat deloc. Clientul dacă te înjură, amenință sau jignește nu ai voie să-i închizi sub nicio formă. Poate să-ți spună orice, tu nu ai voie să răspunzi urât că te dă afară sau îți reține din salariu, sunt multe amenințări. Majoritatea proiectelor au niște măsuri de protecție pentru angajat ca să zic așa. Acolo nu există nimic. Clachezi, ai client nervos după client nervos, 8 ore să te înjure cineva continuu... eu zic că nu reziști. Foarte mulți au depresie acolo, cumva le simți durerea când ești coleg cu ei. Toți își dau demisia la un moment dat, în afară de conducere. E vorba doar de timp, cât timp rezistă, plus că majoritatea au chirii și facturi de plătit.”, a mai precizat J.B.
DC News: Ai încercat sau încerci să faci o schimbare dacă nu-ți place actualul loc de muncă?
„Am încercat foarte multe... inclusiv să mă pregătesc, să învăț. Problema e că de multe ori trebuie să rămân cu clienți și câte două ore peste program. Dar chiar și dacă nu aș rămâne, ești terminat psihic, nu mai poți face aproape nimic, devii ca un robot. Cred că ieși foarte greu din asta. Uneori nu ai de ales, pur și simplu nu reziști. Pentru că stau cu încă 2 persoane în apartament - practic am doar o cameră - plătesc 100 de euro pe lună doar chiria, dar nu poți trăi așa toată viața. Dacă aș sta singur n-aș avea nicio șansă. E inuman.”, a încheiat J.B., pentru DC News.
Unii fie nu primesc deloc, alții primesc maximum 300 lei. Foarte puține companii în România dau prime mai mari de 1.000 lei. Cadoul în numerar de 300 lei este asimilat veniturilor din salarii și nu se include în baza de calcul a impozitului pe veniturile din salarii si contribuțiilor sociale obligatorii. Acest cadou este o opțiune a angajatorilor, nu o obligație.
VEZI ȘI: Primele românilor de Crăciun. „Nu ne dă nici liber” / „Am primit 150 lei” / „Mie mi-au oprit 300 de lei din salariu”. Norocoșii care primesc peste 1000 lei sunt puțini - https://www.dcnews.ro/primele-romanilor-de-craciun-nu-ne-da-nici-liber-am-primit-150-lei-mie-mi-au-oprit-300-de-lei-din-salariu-norocosii-care-primesc-peste-1000-lei-sunt-putini_941569.htmlhttps://www.dcnews.ro/cum-e-munca-la-corporatie-in-prag-de-sarbatori-nu-mai-poti-face-aproape-nimic-devii-ca-un-robot-nu-mai-iesi-de-aici_942828.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu