Gina Veveriță, Master Trainer de NLP, Trainer Hipnoterapie și Coaching, a explicat pe înțelesul tuturor ce trebuie să facem pentru a ne pune ordine în viață.
"În primul rând, trebuie să conștientizezi unde ești și să confrunți situația sau problemele pe care le ai, fără să le bagi sub preș, pentru că timpul nu rezolvă nimic, timpul doar acumulează. Avem o minte subconștientă în care sunt înmagazinate toate amintirile noastre, inclusiv cele pe care le-am preluat în timp ce dormim. Deci trebuie să conștientizăm unde suntem”, a spus Gina Veveriță, în interviul pentru Spectacola și DC News.
"În al doilea rând, trebuie stabilită o direcție. Ceea ce este foarte important este să ai un scop. Scopul îți determină direcția, altfel te rătăcești în viață așa. Trebuie să obții și o semnificație a experiențelor pe care le ai, să le înțelegi. Dacă sunt emoții negative majore, tehnica avansată a Programării Neuro-Lingvistice, Time Line Therapy, este cea care te ajută să le elimini din trecutul tău. Este o tehnică superbă, non-invazivă, care face minuni. Cu mine a făcut minuni, nu ați fi vrut să mă cunoașteți înainte”, a adăugat trainerul în Programare Neuro-Lingvistică cu peste 20 de ani de experiență.
"Tehnica la care am făcut referire presupune să descoperi rădăcina problemei, adică primul eveniment în care ai avut prima dată o emoție negativă la nivel subconștient. Elimini emoția de acolo prin această tehnică, durează 15-20 de minute. Sunt deja foarte mulți absolvenți de practician și master practician în Româna care sunt certificați să practice această tehnică. Elimini emoția din acel prim eveniment ca și cum ai scoate o buruiană cu tot cu rădăcină. Este extraordinar de simplă, de profundă și de rapidă. În spatele ei sunt multă cercetare și multă fizică cuantică și limbaj cuantic”, a mai spus ea.
Gina Veveriță este unul dintre pionierii NLP în România. Este trainer în Programare Neuro-Lingvistică de peste 20 de ani și spune că omul își poate educa mintea să aleagă emoțiile.
Teoria ei este că gândul apare înainte de emoție, astfel că stări precum frica, furia și tristețea ar putea fi controlate, alese, în mod conștient.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News