Cum este prostită generația Facebook. Virale false din 2014

În mediul virtual,  informațiile false sunt amestecate cu cele adevărate. Sursele  informațiilor care circulă în mediul online sunt rareori cunoscute.

Cu toate acestea, utilizatorii activi împărtășesc unii altora informațiile care ajung la ei. Odată împărtășită imaginea de mai mulți oameni, ea devine virală și viteza cu care se răspândește crește semnifictiv. 

Cei care au un nivel scăzut de educație tind să creadă că aceasta este realitatea, explică sociologul Gabriel Hâncean, specialist în rețele sociale și comportament organizațional. În unele cazuri, și oamenii cu pregătire superioară cad în capcana viralelor false, dacă acestea vin de la prieteni.

Alegeri prezidentiale 2024

”Credem că o informație este adevărată fiindcă am primit-o de la cineva apropait, care nu ar avea interes să ne mintă și nici nu este lipsit de cultură, spune Hâncean. Dacă sunt lucruri mărunte, nu mai verificăm, nu mai pierdem timp, ci luăm de bună informația. Poate dăm share, și astfel contaminăm întreg cercul de cunoștințe. Când, însă, lucrurile sunt serioase, oamenii încearcă să le verifice. În primul rând, caută acea informație în presă, pentru că instituțiile media vor să-și conserve credibilitatea și, deci, verifică ele, înainte. Costurile ar fi devastatoare, dacă ar pune în circulație o informație falsă, cum a fost cea despre moartea unui celebru dresor de câini, care a circulat pe Facebook acum o lună”. 

CITEȘTE ȘI: Escrocherie pe Facebook, în numele Rodicăi Popescu Bitănescu

Anul 2014 nu a dus lipsă de informații virale false. Mai jos, puteți vedea câteva dintre informațiile false răspândite de utilizatorii Facebook.

CITEȘTE ȘI: Sorin Ovidiu Vântu, replică pentru generația Facebook: Sunteți trei categorii de proști

Un meteorit deasupra Stonehenge?

Nu. Imaginea este falsă. Ruinele au fost adăugate într-o imagine veche din 2008, în care a fost surprins un meteorit.

Reacția femeilor la un curs de educație sexuală, în anul 1929?

În imagine nu sunt femei la un curs de educație sexuală, ci actrițe pe platorul de filmare.

Imaginea este reală, ea fiind făcută în timpul filmărilor peliculei The Wild Party (1929), dar informația care o însoțește este falsă. 

Los Angeles, în timpul penei de curent din 1994?

Nu. Imaginea nu arată orașul Los Angeles în timpul penei de curent. Este o imagine modificată de fotograful Thierry Cohen, care a dorit să ilustreze cerul nopții deasupra unui oraș care are toate luminile stinse.

Greierele uriaș din 1937

În secolul 20 erau la modă cărțile poștale în care apăreau imagini modificate cu animale de dimensiuni foarte mari. Este și cazul celor două imagini de mai sus.

Marilyn Monroe și JF Kenedy într-o îmbrățișare tandră

Chiar dacă s-a crezut că Marilyn Monroe și JF Kenedy au avut o relație romantică, cei doi nu au fost fotografiați niciodată într-o astfel de ipostază.

Imaginea a fost realizată de Alison Jackson, o fotografă, care folosește actori care seamănă cu personajele reale.

Copilul sirian care doarme între părinți

Această imagine circulă pe internet cu mesajul ”În Siria, dormind cu părinții”. Însă ea nu a fost făcută în Siria, ci în Arabia Saudită. Face parte dintr-un proiect al unui fotograf, în vârstă de 25 de ani, Aziz al-Otaibi, care a dorit să arate că iubirea unui copil pentru părinții lui este eternă.

John Lenon cântă la chitară cu Che Guevara

Ai crede că John Lenon a cântat la chitară cu Che Guevara? Ei bine, imaginea este falsă. Che Guevara a fost plasat acolo, în locul altui chitarist. Mai jos este imaginea reală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel