H.D. Hartmann a vorbit despre modul în care este văzută Federația Rusă de statele din Europa de Vest.
"Este o discuţie întreagă despre cum percepem noi, statele din Europa Centrală, care am fost în spatele acestei Cortine de Fier extraordinar de blamante, Federaţia Rusia şi cum percep statele din Vest Federaţia Rusă şi cum se raportează societatea civilă din Vest la Federația Rusia. Este o diferenţă de nuanță, bănuiesc...", a spus jurnalistul Tudor Curtifan, în emisiunea Geostrategica, de la DCNews TV.
"Eu am o singură frază la aşa ceva. Atâta timp cât Jean-Paul Sartre, la Paris, îi considera pe anitcomuniști nişte câini care trebuie ucişi, nu am încredere în opinia publică occidentală. Se murea în Estul Europei, în lagărele comuniste, şi intelectualitatea de la Paris, Berlin şi Roma era maoistă. Iată o dramă istorică pe care va trebui cineva, până la urmă, să o explice. Monica Lovinescu, la Europa Liberă, asta şi întreba: "Cum marii intelectuali ai Europei, la 10-15 ani de la moartea lui Stalin, încă mai credeau poveştile despre frumuseţea comunismului stalinian?". Mi-e frică de faptul ca interesele cinice, necesarul de îndestulare al populaţiilor occidentale să nu cumva să ne ducă iarăşi spre o formă de-asta ciudată de înţelegere a Rusiei. Rusia este un pericol, a fost un pericol, iar în estul Europei radicalismul antirus, care i se reproșează, de multe ori, este foarte justificat", a spus H.D. Hartmann.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, considerat omul forte al puterii de la Varşovia, a acuzat Franţa şi Germania că sunt prea apropiate de Rusia în contextul războiului din Ucraina, scrie AFP.
"Germania, ca şi Franţa, are o simpatie foarte puternică pentru Moscova", a criticat liderul partidului naţionalist-populist PiS la putere în Polonia, într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Die Welt.
Jaroslaw Kaczynski şi-a rezervat cele mai ascuţite săgeţi în direcţia Berlinului.
"Ani de zile, guvernul german nu a vrut să vadă ce face Rusia sub conducerea lui (Vladimir) Putin, iar astăzi se vede rezultatul", a spus el.
"Polonia nu este mulţumită de rolul Germaniei în Europa", a subliniat el, acuzând Berlinul că a încercat "să reconstruiască ceea ce făcuse fostul cancelar al imperiului, Bismarck", adică "o dominaţie germană, dar cot la cot cu Rusia".
Vicepremierul polonez a criticat Berlinul mai ales pentru că în prezent nu livrează suficiente arme Ucrainei şi pentru că refuză un embargo cel puţin asupra importurilor de petrol din Rusia.
"Este important de ştiut că Rusia obţine venituri de patru până la cinci ori mai mari din vânzările sale de petrol decât din vânzările de gaze", a spus Jaroslaw Kaczynski, insistând că "nu putem continua să susţinem permanent o mare putere precum Rusia plătindu-i miliarde", scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News