Oficialii ucraineni au spus că "toți rușii proști sunt morți", atunci când au încercat să justifice recentele victorii ale armatei ruse.
Încercând să explice recentele victorii ale armatei ruse în Ucraina, o serie de oficiali ucraineni au ales să spună că toţi ruşii proşti sunt morţi.
Jurnalistul Thomas L. Friedman a scris un articol de opinie despre acest subiect pentru The New York Times, analizând situația de pe front, transmite Rador:
"Este o insultă devenită oarecum un compliment, asta însemnând că, în cele din urmă, ruşii au găsit un mod de luptă mai eficient după incompetentul lor demers anterior care s-a soldat cu moartea a mii de oameni din rândul lor.
Mai exact, asta se întâmplă din cauză că războiul din Ucraina pare să fi devenit un dur război de uzură - Rusia rămânând retrasă şi limitându-se să bombardeze cu obuze şi rachete oraşele ucrainene din est, transformându-le în ruină şi înaintând ulterior, astfel încât s-ar putea crede că partea cea mai grea a acestui conflict a trecut. V-aţi înşela.
Eu cred că războiul din Ucraina este pe cale să intre într-o nouă fază, bazată pe următorul fapt: s-ar putea ca mulţi soldaţi şi generali ruşi să fi murit, dar vajnicii aliaţi ai Ucrainei din cadrul NATO sunt obosiţi. În Europa, acest război a provocat deja o criză a gazelor naturale, a benzinei şi a preţurilor la alimente, iar dacă ea se prelungeşte la iarnă, s-ar putea ca multe familii din Uniunea Europeană să ajungă să aleagă între a se încălzi şi a se hrăni.
În consecinţă, eu cred că noua fază a războiului este ceea ce, în opinia mea, ar fi strategia de iarnă a lui Vladimir Putin împotriva strategiei de vară a NATO.
Este evident că Putin se pregăteşte să înainteze în Ucraina, el sperând ca, în cele din urmă, inflaţia din sectorul energetic şi preţurile alimentelor din Europa vor fisura alianţa NATO. El pare înclinat să creadă asta dacă temperaturile din Europa sunt mai scăzute ca de-obicei şi dacă aprovizionarea cu petrol şi gaze se va afla sub normal. Apoi, dacă media preţurilor va fi mai ridicată şi dacă întreruperile de curent datorate crizei de energie vor deveni mai dese, sunt şanse mari ca membrii europeni din NATO să înceapă să exercite presiuni asupra preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a-l convinge să ajungă la un acord cu Rusia - oricare ar fi el - pentru a pune capăt luptelor.
Aşadar, cu siguranţă că Putin trebuie să le spună trupelor şi generalilor săi extenuaţi, următoarele: "Mai susţineţi-mă până la Crăciun. Iarna e prietena noastră".
Strategia nu este una absurdă. După cum relata săptămâna trecută Jim Tankersley, de la NYTimes, "oficialii Casei Albe se tem că o nouă rundă de sancţiuni europene, care ar reduce livrările de petrol ale Rusiei până la sfârşitul acestui an, ar face ca preţurile la energie să se majoreze din nou, afectându-i pe consumatorii şi aşa stresaţi şi aruncând Statele Unite şi alte economii într-o mare criză. Acest şir de evenimente ar putea agrava criza alimentară apărută deja într-o serie de ţări din lume". Potrivit aceloraşi relatări, eforturile NATO şi cele ale UE de a reduce exporturile de petrol ale Rusiei spre Europa ar putea face ca preţurile petrolului să ajungă la $299 euro barilul, dacă nu mai mult, asta însemnând că americanii vor trebui să plătească $7 pentru un galon (cca. 3 litri, n. red.) de benzină. "În Europa, preţul de $9 -10 pentru un galon de benzină deja nu mai este unul neobişnuit, iar preţul gazelor naturale s-a majorat deja cu aproximativ 700%", după cum relatează Bloomberg, or, asta a făcut ca "începând chiar de anul trecut, continentul să ajungă în pragul recesiunii".
Pe de altă parte, oficialii din NATO, cei americani şi cei ucraineni îşi spun cu siguranţă următoarele: "Da, iarna este duşmanul nostru. Dar vara şi toamna ne pot fi prietenie. Dacă am putea afecta întrucâtva armata obosită a lui Putin, cel puţin, el va accepta un armistiţiu".
Este vorba despre o strategie la fel de absurdă. Se prea poate ca Putin să câştige teren în estul Ucrainei, dar cu un preţ foarte mare. Numeroşi analişti din sectorul militar sugerează că, în mai puţin de cinci luni, Rusia a înregistrat moartea cel puţin 15000 de soldaţi - o cifră uimitoare - şi, probabil, un număr dublu de răniţi. Peste 1000 de tancuri ruseşti au fost transformate în fier vechi.
Putin ezită să mobilizeze mai mulţi oameni din cauză că asta ar însemna că operaţiunea militară specială din Ucraina, despre care el le-a vorbit compatrioţilor, nu este doar una mare, dar ea şi evoluează mult mai prost.
În mod clar, NATO speră ca armata ucraineană să poată folosi sistemele HIMARS M142 (High Mobility Artillery Rocket Systems), pe care SUA le-a trimis Kievului, astfel încât ele să provoace cât mai mulţi morţi şi cât mai multe pagube în rândul armatei ruse pe parcursul verii şi toamnei. Dacă se va întâmpla asta, atunci avansul lui Putin nu doar s-ar bloca, dar chiar ar pierde din teren şi s-ar putea ca preşedintele rus să fie înclinat să ajungă la un armistiţiu, la un mare schimb de prizonieri, la evacuări de ordin umanitar şi la condiţii mai bune în privinţa exporturilor alimentare ucrainene - toate astea ducând la o scădere a inflaţiei şi, eventual, la o reducere a presiunilor exercitate asupra aliaţilor europeni ai Ucrainei de a renunţa la orice acord cu Putin.
Nu sunt semne că Putin ar fi gata să ajungă la un acord de pace final, dar s-ar putea ca toate astea să-l împingă spre un soi de armistiţiu, care ar aduce o relaxare a pieţei energetice şi a celei alimentare.
Aşadar, date fiind aceste motive, eu aş zice că războiul din Ucraina este pe cale să intre în cea mai periculoasă fază începând din luna februarie, când ruşii au invadat Ucraina. Strategia de iarnă a lui Putin se izbeşte de strategia de vară a NATO.
Există un singur lucru de care sunt sigur: războiul din Ucraina nu se va termina - nu se va termina cu adevărat - atâta vreme cât Putin va fi la putere la Moscova. Afirmaţia nu este un apel în sprijinul înlăturării sale de la putere. Asta numai ruşii pot hotărî. Este doar o simplă observaţie, dovedind că acesta a fost mereu războiul lui Putin. El l-a conceput, el l-a plănuit, el l-a regizat, el l-a justificat. Lui îi este imposibil să conceapă Rusia ca mare putere fără Ucraina. Aşadar, deşi e posibil ca Putin să fie silit să ajungă la un armistiţiu, eu mă îndoiesc că demersul ar fi unul mai mult decât temporar.
Pe scurt: acest război din Ucraina este, cel puţin până acum, departe de a se fi încheiat, iar eu nici măcar nu-l văd terminat.", a scris jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News